De-a lungul anilor, tortul de nuntă a fost centru de interes pentru numeroase obiceiuri și tradiții, iar unele dintre ele au făcut față testului timpului, în timp ce altele nu.

Tortul de nuntă în Imperiul Roman

Istoria acestui desert începe încă de pe vremea Imperiului Roman. Pe atunci mirele trebuia să mănânce în ziua nunții dintr-o bucată de pâine din orz, special făcută pentru acea ocazie, și să rupă restul turtei deasupra capului miresei. Acest lucru însemna terminarea perioadei de feciorie a fetei și dominarea ei de către soț. Pe măsură ce torturile au evoluat în unele mai sofisticate, a devenit mai putin practic să fie rupte deasupra capului miresei.

De altfel, tradiția a dispărut destul de repede în anumite locuri, dar in nordul Scoției încă se mai păstra în secolul al XIX-lea. Tot în această zonă, prietenii miresei îi puneau acesteia un șervet alb pe cap, iar apoi răsturnau un coș de pâine deasupra ei.

Este dificil de spus de ce unele tradiții au dispărut în timp, iar altele dăinuie până în ziua de astăzi. Poate aerul ușor dominator al unora dintre ele ar putea fi o explicație validă.

Tortul de nuntă în epoca medievală

În Anglia medievală, torturile de nuntă erau produse de patiserie de tipul pâinilor, fără zahăr. Nu sunt mărturii în privința vreunui tip anume de tort sau prăjitură, însă există povești în legătură cu obiceiul de a le oferi mirilor o grămăjoară de checuri mici și dulci. Cuplul trebuia să încerce să se sărute deasupra dulciurilor. Dacă reușeau să facă acest lucru însemna că vor avea mulți copii.

La mijlocul secolului al XVII-lea  și până în secolul al XIX-lea, tarta miresei devenise o rețetă populară. Ea era umplută cu pâine dulce, carne tocată de porc sau cu carne de berbec. Un ingredient principal la această rețetă era un inel de sticla ce era strecurat în compoziția sa. Se spunea că cea care care găsea inelul era următoarea care se va căsători. Numele „tarta miresei” semnifica, încă de pe atunci, că fata avea să fie centrul atenției la o nuntă.

Treptat, torturile au înlocuit de tot plăcinta sau tarta miresei. Primele erau cu un singur strat de cremă, în general de prune, cu mici variații. La scurt timp a apărut varianta în mai multe straturi pe care o cunoaștem astăzi, care s-a sofisticat pe parcurs.

În secolul al VIII-lea cofetarii londonezi au adus cea mai importantă inovație. Se spune că ajutorul unui cofetar, îndrăgostit de fiica patronului său, i-a copt un tort supraetajat, umplut cu cremă și împodobit cu numeroase dantelării din zahăr. El s-a inspirat după turla impresionantă a Bisericii Miresei din capitala londoneză.

Tortul de nuntă și semnificația lui

Preferința pentru torturile complet albe a devenit o adevărată modă în Epoca Victoriană. Tortul alb simboliza puritatea miresei, iar glazura scumpă din zahăr alb era o mândrie pentru familia miresei, simbolizând bogăția.

Mirele și mireasa trebuie să taie tortul împreună, dar nu oricum! Mireasa este cea care pune mâna prima pe cuțit, iar mirele își pune mâna peste mâna ei pentru a o ajuta. În acest fel, cei doi își promit că vor fi împreună la bine și la greu, că bărbatul o va sprijini în orice moment, iar femeia va ține familia unită.

POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Tortul Doboș

Articolul POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Tortul de nuntă apare prima dată în Stiripentrucopii.

Mergi pe stradă liniștit, te uiți la mașini și dintr-o dată vezi un șofer nervos arătândul degetul mijlociu altui șofer. Sau poate mergi la un meci de fotbal și vezi un suporter înflăcărat arătând insistent degetul mijlociu echipei adverse și suporterilor ei. Cu toții știm ce înseamnă acest gest, chiar dacă nu îl folosim neapărat (noi chiar vă recomandăm să nu o faceți). Știați că acest gest este folosit de mii de ani?

Când a fost folosit pentru prima data

În secolul IV î.Hr., un filozof, despre care probabil ați auzit la orele de Istorie, pe nume Diogene, a arătat pentru prima dată degetul din mijloc. Cui i-a fost adresat acest gest? Lui Demostene, un politician care vorbea “ca o moară stricată”. Diogene îl considera pe Demostene un demagog, adică un politician care încearcă să ajungă popular spunându-le oamenilor ce vor să audă, fără să se și țină neapărat de promisiuni. Sensul degetului din mijloc era puțin mai diferit față de cel de astăzi. Diogene l-a folosit ca un simbol pentru o persoană care se crede mai presus de celelalte. Din acel moment istoric, degetul mijlociu a devenit o insultă care a făcut parte din zeci de culturi diferite.

Degetul din mijloc de-a lungul istoriei

Romanii numeau acest semn “digitus impudicus”, adică degetul nerușinat sau insultător. Acest deget a fost menționat chiar și în opera Epigrammata din secolul I d.Hr. Poetul latin Martial care avea foarte multă grijă de sănătatea sa, ridică “degetul nerușinat” înspre trei medici.

O altă mențiune a acestei jigniri apare și în scrierile istoricului roman Tacitus. Acesta scria că tribalii germanici le arătau degetul din mijloc soldaților romani. Mai devreme de atât, grecii foloseau acest semn, de această dată făcând referire la organul genital masculin, o interpretare mai puțin filozofică față de cea a lui Diogene.

Degetul mijlociu a fost folosit pentru prima dată într-un număr mare după bătălia de la Azincourt din 25 octombrie 1415, care a avut loc între britanici și francezi. Înaintea bătăliei, francezii au decis să le taie degetul din mijloc tuturor prizonierilor britanici. Motivul era unul simplu, cu acel deget tăiat, aceștia nu mai puteau să tragă cu arcul. Soarta nu a fost de partea lor, iar britanicii nu doar că au câștigat bătălia, dar au rămas și cu degetele intacte. Pe lângă 6.000 de oameni, francezii și-au pierdut și onoarea, fiind batjocoriți prin arătarea degetului mijlociu de către întreaga armată britanică.

În Statele Unite ale Americii degetul mijlociu a fost adus odată cu imigranții italieni. Prima sa atestare documentară a apărut în anul 1886. Atunci, un jucător de baseball al echipei Boston Beaneaters a ridicat degetul într-o fotografie de grup cu echipa rivală New York Giants.

Pentru mai multe articole interesante vizitați ȘTIRI PENTRU COPII.

Articolul Degetul din mijloc. Istoria unui semn jignitor prezent în toate culturile apare prima dată în Stiripentrucopii.

Odată cu venirea verii a început și sezonul costumelor de baie. Deși pot fi purtate doar 3 luni pe an, costumele de baie reprezintă o parte foarte importantă din garderobă, cel puțin pentru unii. Există, însă, foarte multe modele. Tu cum îți alegi costumul de baie?

La bărbați alegerea unui costum de baie este mai simplă. Există doar 2 modele bărbătești: slipi și bermude. În general, tinerii preferă bermudele, acestea putând avea atât modele simple cât și modele cu desene excentrice pe ele. Adulții preferă slipii, cel mai probabil deoarece erau la modă în tinerețea lor.

La femei este cu totul o altă poveste. Există foarte multe modele de costume de baie. Există costume întregi și costume din două piese, dar fiecare costum are o formă diferită ce trebuie luată în considerare. Culoarea este un alt factor la care trebuie să te gândești.

În lumea musulmană femeile au anumite restricții vestimentare, în mod tradițional, ceea ce aduce după sine și costume de baie diferite. Acestea poartă costume de baie care le acoperă tot corpul, în afară de față, numite burkini.

Și, totuși, când au început să fie purtate costumele de baie?

Deja din antichitate, oamenii purtau costume de baie când se relaxau la băile publice. Romanii purtau un fel de fașă care le acoperea părțile intime. După cădearea Imperiului Roman, acest obicei a fost pierdut. Înotul și ideea de a merge să te îmbăiezi a devenit ceva în afara normalului pentru societatea din acele timpuri. În secolul al XVI-lea, băile publice au dispărut aproape de tot din cauza epidemiei de ciumă. Lumea încerca să evite locurile aglomerate pentru a preveni răspândirea bolii.

La începuturile anilor 1800, lucrurile au început să se schimbe. Oamenii au început să privească apa din nou ca pe o sursă de relaxare și amuzament. Pielea bronzată era însă o problemă. În acele vremuri, pielea bronzată era considerată un semn al sărăciei. De aceea, oamenii făceau baie complet îmbrăcați. Femile își coseau pietre pe rochii ca rochiile să nu plutească pe apă, când intrau, astfel îmbrăcate, în mare, de exemplu.

Odată cu începutul secolului al XX-lea, oamenii au început să devină mai relaxați. Costumele de baie au început să se micșoreze din ce în ce mai tare. Ba chiar mai mult, creatorii de modă au început să își creeze propriile modele. În anul 1943 începuseră deja să apară costumele de baie din două piese, pentru femei, costume populare și în ziua de astăzi.

Mai multe articole despre modă puteți găsi aici.

Sursă foto: pixabay.com, instagram.com, ziare.com

Articolul IN TREND. Dilema verii. Tu cum îți alegi costumul de baie? apare prima dată în Stiripentrucopii.

Când ne gândim la arheologi ne gândim, de obicei, la oameni de știință care sapă în pământ pentru a descoperi comorile trecutului. Deși este o metodă practică este, în același timp, și periculoasă. Săpăturile ar putea distruge din greșeală artefactele care au o valoare deosebită. De aceea, odată cu evoluției tehnologiei a evoluat și arheologia. Interesant cum cu cât avansam mai mult în viitor, cu atât descoperim trecutul mai ușor.

La 50 de km la nord de Roma, Italia, a fost descoperit un oraș complet înconjurat de ziduri. Orașul numit Falerii Novi a fost fondat în 241 î.Hr., pe când Roma era Republică, cu mult înainte de vremurile de glorie ale imperiului. Se zice despre Falea Noci că a fost locuit până în jurul anului 700 d.Hr. Asta înseamnă că acest oraș a fost părăsit acum mai bine de 1300 de ani.

Radarul se folosește de impulsuri în pământ pentru a putea cartografia

Această descoperire uluitoare a fost făcută datorită uimitorului radar GPR care poate scana chiar și în interiorul pământului. Cu ajutorul unei antene, acesta transmite impulsuri în pământ și, datorită ecourilor, poate cartografia cu ușurință orașele subterane. Este pentru prima dată când un oraș antic a fost cartografiat complet folosind această tehnologie. O altă calitate al radarului este eficiența lui. În mod normal, o cartografiere a unui oraș antic poate dura până la 4 luni și, de asemenea, poate fi foarte costisitoare și dificilă.

Falerii Novi a mai fost excavat și în trecut. Majoritatea clădirilor au rămas, însă, încă îngropate. Pe vremuri, orașul, cu o populație de 3.000 de oameni, era cunoscut pentru complexul său de băi publice extrem de complex. De asemenea, au mai putut fi observate peste 60 de case mari și un templu dreptunghiular cu coloane lângă poarta de sud a orașului. Impresionantă este și rețeaua de conducte de apă care circulau pe sub clădirile orașului. Cine știe ce alte descoperire am mai putea face cu ajutorul acestei tehnologii?

Sursă foto: Profimedia, Frank Vermeulen

Articolul Descoperirea incredibilă a unui oraș roman cu ajutorul unui radar apare prima dată în Stiripentrucopii.

Toată „procedura” a durat aproximativ 10 ani. Atât au lucrat arheologii să facă această descoperire. Iar după aproape 10 ani de excavații, aceștia au fost siguri că au descoperit ceva uimitor. Ei au publicat date despre un oraș african uitat din Etiopia.

Se pare că orașul a fost locuit timp de 14 secole. Începând cu secolul al VIII – lea î.Hr, oamenii și-au clădit orașul. Arheologii au descoperit chiar și clădiri din piatră, dar și simboluri creștine de acum 1700 de ani.

Despre oraș

Orașul a fost parte a unui imperiu nord – african numit Aksum. Acesta domina regiunea între anii 80 î.Hr. și 825 e.n. Imperiul a fost una dintre marile puteri, deoarece a cucerit mai multe regiuni învecinate și aveau „afaceri” cu Imperiul Roman.

Meritul sătenilor

Descoperirea orașului pare a fi meritul sătenilor. Sătenii din nordul Etiopiei le-au spus arheologilor că sub o uriașă movilă se găsește ceva important. O legendă indică faptul că în acel loc se ascunde ceva uimitor. Acolo era de fapt orașul Beta Samati.

Arheologii estimează că orașul a fost locuit din jurul anului 750 î.Hr până în anul 650 al erei noastre.

„Imperiul Aksum a fost una dintre cele mai influente civilizații din antichitate, dar rămâne una dintre cele mai puțin cunoscute. Orașul Beta Samati exista și când imperiul a trecut de la politeism la creștinism și exista și când Islamul a intrat în Arabia”, a povestit Michel Harrower, profesor de arheologie la Johns Hopskins University.

Cea mai importantă descoperire

Printre ruine și clădiri, arheologii au găsit inele de aur, monezi, bucăți de vaze inscripționate sau  pandantive cu simbolul crucii. Însă cea mai importantă descoperire este o biserică bizantină din secolul al IV – lea, probabil cea mai veche din Africa Subsahariană. Pe aceasta se găsește o inscripție într-o limbă locală numită Ge’ez. Inscripția a fost tradusă în „Hristoase, fii milostiv cu noi”.

Dicționar

Î.Hr: înainte de Hristos (înainte de a se naște)

e.n: era noastră

Sursa: CNN

Sursa foto TekCrispy

Articolul Beta Samati – orașul vechi de 2800 de ani apare prima dată în Stiripentrucopii.

Calendarele sunt o formă de măsurare a timpului împărțite în zile, luni și ani cu scopul de a ajuta organizarea timpului. Cuvântul calendar provine de la cuvântul latin “calendae” adică prima zi a lunii romane. În această zi cetățenii erau adunați în piața publică unde li se vorbea despre evenimentele ce aveau să se întâmple în luna respectivă.

Istoria calendarului

Deși încă se dezbate pe această temă, se crede că primul calendar a fost folosit în urmă cu peste 5000 de ani în Egiptul Antic. Acesta era împărțit în 12 luni, durata unei luni fiind bazată pe ciclul lunar. De obicei, o lună avea 29 sau 30 de zile. O lună începea în momentul în care apărea Luna nouă. Deoarece acest calendar era mai scurt cu 10 sau 11 zile decât anul solar, egiptenii adăugau o a 13-a lună o dată la câțiva ani, cunoscută și ca lună intercalată. Aceasta avea rolul de a potrivi calendarul cu anotimpurile agricole și festivalurile religioase.

Calendarul roman

Romanii au utilizat trei calendare diferite de-a lungul istoriei:
–Calendarul romulean, numit după Romulus, primul rege al Romei
–Calendarul pompilian, atribuit lui Numa Pompilius, al doilea rege al Romei
–Calendarul iulian, introdus de Iulius Caesar

Anii erau exprimați în ani AUC (ab Urbe condita), primul an fiind considerat anul în care a fost înființată Roma.
Calendarul romulean avea luni de câte 30 și 31 de zile, anul având 304 zile. Acesta începea în luna martie și se termina în luna decembrie (“decem” înseamnă zece în limba latină).
Calendarului pompilian i s-au adăugat 50 de zile care au fost repartizate în două luni, ianuarie și februarie, aceste luni fiind plasate după decembrie. După această reformă anul avea 354 de zile, o dată la 2 ani adăugându-se o a 13-a lună numită mercedoniu, care număra 22 sau 23 de zile.

Calendarul iulian 

Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în 46 î.Hr. Acesta a fost creat după consultări cu astronomul Sosigene din Alexandra și cel mai proabil aproxima anul solar. Un an obișnuit avea 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect la fiecare patru ani. Asta făcea ca anul mediu să dureze 365 de zile și 6 ore pe când anul solar dura 365 de zile, cinci ore, 48 minute și 6 secunde. În timp asta a dus la un decalaj între anul solar și cel calendaristic care a fost reparat prin introducerea calendarului gregorian. Calendarul iulian este folosit de exemplu de bisericile din Rusia și Serbia.

Calendarul gregorian

Calendarul gregorian este calendarul cel mai folosit în ziua de astăzi și a fost adoptat de către Papa Grigore al XIII-lea. A fost realizat sub conducerea astronomului italian Alonysius Lilius. Durata anului era de 365 de zile, 5 ore, 49 minute și 12 secunde. Pentru a compensa pentru abaterile acumulate, s-a sărit peste 10 zile din momentul în care a fost adoptat. Adică după 4 octombrie 1582 a urmat 15 octombrie, 4 fiind joi, iar 15, vineri. Lumea catolică a adoptat imediat acest calendar, protestanții însă (Anglia și coloniile sale) nu l-au acceptat decât în 1752.

Calendarul gregorian în România

România a fost una dintre ultimele țări care a adoptat calendarul gregorian, motivul trecerii datorându-se Marii Uniri. Abia atunci s-a pus problema unificării stilului calendaristic deoarece în Transilvania și Bucovina deja era folosit acest calendar în timp ce Basarabia și Regatul României foloseau stilul vechi. Trecerea a avut loc pe data de 1 aprilie, dată care a devenit oficial 14 aprilie.

Ce este anul solar sau anul tropic?

Imaginează-ți că pui o camera de fotografiat în curte și în fiecare zi la aceeași oră fotografiezi poziția soarelui. Ai să observi că în fiecare zi soarele are o poziție puțin diferită. Atunci când soarele ajunge în poziția în care ai făcut prima poză se consideră că a trecut un an solar, sau un an tropic cum mai este numit. Această mișcare a soarelui pe bolta cerească se cheamă analemă.

2020 la noi este 2012 în Ethiopia

Să nu credeți că peste tot pe glob este același an. In Etiopia, o țară din Africa, acum este 2012. Această țară foloseste un calendar solar, care este cu peste 7 ani în urma celui gregorian. In Etiopia anul are 12 lui de cate 30 de zile și o lună de 5 sau 6 zile numită Pagume. Anul acesta Ethiopia o sa faca trecerea in 2013.

Dicționar

ciclu lunar- perioada de timp care îi ia Lunii să facă o rotație completă în jurul Pământului

reformă- schimbare, transformare

Surse: astrocolorsllc.com, worldslastchance.com, efemeride.ro, alchetron.com, mologica.ro

Articolul Istoria primelor calendare și evoluția lor. De ce în Etiopia acum este anul 2012 apare prima dată în Stiripentrucopii.