Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/index.php:1) in /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/wp-includes/feed-rss2.php on line 8 ilustratie – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com Tue, 11 Feb 2020 16:32:40 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.4.4 https://stiripentrucopii.com/wp-content/uploads/2024/04/cropped-cropped-logo-nou-stiripentrucopii-32x32.png ilustratie – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com 32 32 Povestea lui Miffy. Povești cu morală și final fericit https://stiripentrucopii.com/2020/02/12/povestea-lui-miffy/ Wed, 12 Feb 2020 13:36:01 +0000 https://stiripentrucopii.com/?p=12691 Miffy este un iepuraș cunoscut în întreaga lume. Poate că nu îi știați numele, dar cu siguranță l-ați văzut și voi vreodată. Miffy este o fetiță-iepuraș creată de către Dick […]

Articolul Povestea lui Miffy. Povești cu morală și final fericit apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>
Miffy este un iepuraș cunoscut în întreaga lume. Poate că nu îi știați numele, dar cu siguranță l-ați văzut și voi vreodată. Miffy este o fetiță-iepuraș creată de către Dick Bruna, unul dintre cei mai renumiți autori contemporani de cărți ilustrate pentru copii. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune care este povestea lui Miffy și cum a apărut ea.

Miffy e prietena copiilor de la 2 la 6 ani, vorbește în cuvinte simple, ușor de înțeles. În general, fiecare strofă are patru versuri, dintre care versul al doilea rimează întotdeauna cu al patrulea, ceea ce le face ușor de citit, iar copii le iubesc și le rețin imediat. Iar unele din cărțile cu Miffy nu au text, ilustrațiile își spun povestea singure, lăsând loc imaginației.

Miffy îi învață pe copii diverse lucruri utile:  ”știu să adun”, ”știu să citesc cuvinte grele”. Miffy îi ajută pe copii sa treacă peste frica unei experiențe dificile: uneori plânge, alteori merge la spital, dar întotdeauna este un sfârșit fericit. În ”Bunica iepuraș” Bruna descrie sentimentele lui Miffy atunci când bunica sa moare. Alteori, Miffy abordează subiecte mai delicate, cum e  ”Lottie”, o poveste ilustrată despre o fetiță în scaunul cu rotile.

Miffy, jucăria prietenoasă

Cele mai cunoscute cărți pe care Dick Bruna le-a realizat sunt cele cu Miffy. Ele au fost traduse în peste 50 de limbi și au fost vândute în peste 85 de milioane de exemplare. La noi în țară acest personaj nu este atât de cunoscut, dar, în librării veți găsi o parte din cărți.

În Japonia în schimb, atât Dick Bruna cât și Miffy sunt foarte cunoscuți și apreciați de către copii și părinți. Miffy nu a avut succes de la început și asta din cauza desenelor prea simple. Dick Bruna a ales să o deseneze așa simplă pentru a le oferi copiilor ocazia de a-și folosi imaginația. 

Totul a început în timpul unei vacanțe de familie. Dick Bruna a plecat la mare împreună cu familia sa. Ideea de a desena iepurașul a venit în timp ce băiatului lui se juca cu un iepuraș de pluș. Tot atunci și-a amintit și de iepurașii de care avea el grijă în copilărie. Așa a luat naștere Miffy. Un aspect interesant este că Miffy este o fetiță și nu un băiețel.

Asta pentru că atunci când a creat iepurașul, Dick a ales să-i deseneze o rochiță și nu pantaloni. În prima sa ilustrație cu Miffy, autorul a scris: „Și astfel, într-o zi însorită, un iepuraș se ivi, cu urechi lungi și blană albă. Cum îl cheamă? Miffy!”.

Muzeul lui Miffy

Celebrul iepuraș are și un muzeu dedicat. Este un loc creat special pentru copii, un fel de casă a lui Miffy. Muzeul se află în orașul Utrecht din Olanda. Tot aici s-a născut și „tatăl” lui Miffy. Copiii se pot plimba în cele zece camere ale muzeului, fiecare fiind amenajată diferit. Amenajarea a fost inspirată din diverse cărți cu Miffy precum: mersul la medic sau mersul la grădina zoologică. Sunt copii care nu au mai pășit niciodată într-un muzeu. Într-una din cele zece camere ei vor afla ce se întâmplă într-un muzeu.

Biletele pentru o vizită în Muzeul lui Miffy pot fi achiziționate atât online cât și direct de acolo. Prețul unui bilet cumpărat de pe internet este de 10 € pentru cei cu vârsta cuprinsă între doi și 6 ani. Pentru cei cu vârsta cuprinsă între șapte și 17 ani și pentru adulți prețul este de 6,50 €. Pentru fiecare categorie, prețul unui bilet achiziționat direct de la muzeu este mai scump cu 1 €. Copiii sub doi ani au acces gratuit în muzeu.

Sursa: Carteacopiilor.ro

Sursă foto: Adrian Pîclișan

Articolul Povestea lui Miffy. Povești cu morală și final fericit apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>