Teatrul Național anunță o nouă serie a deja binecunoscutelor cursuri de teatru pentru amatori, reunite sub titlul ORA DE TEATRU. Aflat în cel de-al cincilea an de existență, proiectul se […]
Teatrul Național anunță o nouă serie a deja binecunoscutelor cursuri de teatru pentru amatori, reunite sub titlul ORA DE TEATRU. Aflat în cel de-al cincilea an de existență, proiectul se […]
Pentru a marca Ziua Universală a Drepturilor Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş va organiza, în data de 17 noiembrie 2016, cea de-a doua ediție a […]
Studiile arată că mai mult de 50% dintre copii au nevoie de aparat dentar, pentru corectarea discrepanţelor dento-maxilare. Conform AIO (Asociația Internațională a Ortodonților), primă consultaţie ortodontică ar trebui să […]
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice consideră prioritare creşterea calităţii serviciilor educaţionale în unităţile de învăţământ preuniversitar din România, monitorizarea fenomenului de segregare şcolară, respectiv adoptarea unor instrumente de prevenire […]
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează, în data de 7 octombrie 2016, de la ora 9.00, cea de-a XII-a ediţie a “Memorialului Hubertus Gollnick” și a […]
Sunteţi curioşi să aflaţi care este secretul unei relaţii armonioase părinte-copil? V-aţi întrebat vreodată în ce măsură starea voastră de spirit o influenţează pe cea a copilului vostru? Vă mai […]
Ministerul Sănătăţii a anunţat că în România este epidemie de rujeolă. Au fost înregistrate 675 de cazuri în opt luni, faţă de anul trecut când s-au înregistrat doar şapte cazuri […]
Bâlbismul sau bâlbâiala este o tulburare de vorbire care se caracterizează prin incapacitatea de a păstra ritmul și fluența normală a vorbirii. Cel mai frecvent afectează copiii mici, între 2—6 […]
Vizita la psiholog este, în continuare, un subiect greu de abordat de români, în special atunci când este vorba despre copii-pacienți. Dacă adulții au început să învingă prejudecățile și să […]
UPDATE [textmarker color=”BB1177″]Poliţia Română a publicat pe pagina oficială de Facebook un mesaj privind respectarea regulilor de circulaţie în timpul utilizarii jocului Pokemon Go: “Puteţi găsi Pokemonii respectând în acelaşi timp […]
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la tergiversarea actului de justiţie în dosarul penal al unei fetiţe cu Sindrom Down […]