Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/index.php:1) in /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/wp-includes/feed-rss2.php on line 8 Asociatia OvidiuRo – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com Fri, 18 Sep 2020 21:07:26 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.4.4 https://stiripentrucopii.com/wp-content/uploads/2024/04/cropped-cropped-logo-nou-stiripentrucopii-32x32.png Asociatia OvidiuRo – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com 32 32 Mesaje transformate în cărți. „Schimbă-le povestea”, o campanie dedicată copiilor defavorizați. https://stiripentrucopii.com/2020/09/19/schimba-le-povestea-o-campanie-dedicata-copiilor-defavorizati-mesaje-transformate-in-carti/ Sat, 19 Sep 2020 09:30:55 +0000 https://stiripentrucopii.com/?p=20909 Astăzi ȘTIRI PENTRU COPII vă vorbește despre „Schimbă-le povestea”, o campanie dedicată copiilor din zone defavorizate. Este inițiată de Asociația OvidiuRo și are ca scop sublinierea importanței accesului tuturor copiilor […]

Articolul Mesaje transformate în cărți. „Schimbă-le povestea”, o campanie dedicată copiilor defavorizați. apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>
Astăzi ȘTIRI PENTRU COPII vă vorbește despre „Schimbă-le povestea”, o campanie dedicată copiilor din zone defavorizate. Este inițiată de Asociația OvidiuRo și are ca scop sublinierea importanței accesului tuturor copiilor la o educație timpurie de calitate. Totodată, campania își dorește să asigure fonduri necesare pentru a le oferi cărți copiilor preșcolari.

La capitolul educație țara noastră nu stă prea bine. Și o spun cifrele. Conform datelor de la Institutul Național de Statistică, în România sunt în jur de 600.000 de copii de vârstă preșcolară, adică de trei – cinci ani, și 35.000 de educatori. Aproximativ 83% dintre copii sunt înscriși la grădiniță. Iar procentul este mai mic cu 10% în mediul rural față de cel urban. Cea mai mare problemă este prezența extrem de scăzută a copiilor la grădiniță.

„Din păcate, rata de părăsire timpurie a grădiniței și a școlii din țara noastră rămâne la unul dintre cele mai mari niveluri din Europa – 18,1%, iar în mediul rural ajunge chiar la 26.6%, față de 10,6% media europeană în 2018, pe fondul gradului de sărăcie și al gradului scăzut de educație al părinților”, se arată în comunicatul de presă al OvidiuRo.

Cum te poți implica

Campania își dorește să vină în sprijinul copiilor din zone defavorizate prin asigurarea de cărți. Oricine se poate implica în campanie și poate ajuta un copil. Cei care vor să se alăture campaniei „Schimbă-le povestea” trebuie să trimită un SMS. Acesta are valoarea de 2€ și trebuie trimis la 8844 cu textul CARTE. Fiecare mesaj se va transforma într-o carte care va ajunge la un copil sărac. La un copil care poate nu a avut niciodată o carte, la un copil pentru care acea carte poate fi punctul de plecare pentru un nou început.

„O carte poate schimba povestea unui copil sărac. Cei care nu interacționează în primii ani de viață cu poveștile întâmpină dificultăți în învățarea citit-scrisului și, de multe ori, ajung chiar să abandoneze școala. Am știut de la început că am pornit pe un drum lung, dar necesar pentru copiii care trăiesc în sărăcie: să le schimbăm povestea și viața, prin educație”, spune Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo.

Campania s-a lansat în cadrul American Independent Film Festival, care se desfășoară în perioada 14 – 20 septembrie la București. Doritorii se pot alătura campaniei chiar și vizionând filme din cadrul festivalului. Asta fiindcă toate încasările care se fac din vizionarea filmelor de la Muzeul Național de Artă al României – Curtea de Onoare, Cinema Muzeul Țăranului și Mercato Kultur vor fi donate de către Asociația Cinemascop către Asociația OvidiuRo. Biletele au fost puse în vânzare pe platforma Eventbook.ro și vor putea fi achiziționate și în locații, înainte de proiecții, iar programul complet poate fi consultat pe site-ul filmedefestival.ro la secțiunea Program.

Sursă foto: Ovid.ro

Articolul Mesaje transformate în cărți. „Schimbă-le povestea”, o campanie dedicată copiilor defavorizați. apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>