Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/index.php:1) in /customers/d/4/9/stiripentrucopii.com/httpd.www/wp-includes/feed-rss2.php on line 8 alpaca – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com Fri, 10 Apr 2020 11:20:37 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.4.4 https://stiripentrucopii.com/wp-content/uploads/2024/04/cropped-cropped-logo-nou-stiripentrucopii-32x32.png alpaca – Stiripentrucopii https://stiripentrucopii.com 32 32 Câinii nu mai pot fi mâncați în China https://stiripentrucopii.com/2020/04/10/cainii-nu-mai-pot-fi-mancati-in-china/ Fri, 10 Apr 2020 12:18:45 +0000 https://stiripentrucopii.com/?p=15104 Pentru noi, câinii sunt animale de companie. Unele de care ne atașăm foarte mult și pe care le numim adesea membrii ai familiei. Pentru chinezi însă, aceste animale sunt precum […]

Articolul Câinii nu mai pot fi mâncați în China apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>
Pentru noi, câinii sunt animale de companie. Unele de care ne atașăm foarte mult și pe care le numim adesea membrii ai familiei. Pentru chinezi însă, aceste animale sunt precum porcii sau găinile la noi. Adică o sursă de hrană. Ei bine, câinii nu vor mai putea fi mâncați în China. Guvernul chinez are în lucru un proiect de lege care prezintă o nouă listă cu animalele care pot fi mâncate de oameni.

Ministerul Agriculturii din China a publicat miercuri seara o listă a animalelor care pot constitui în continuare hrană pentru populație. De pe aceasta lipsesc însă unele pe care chinezii obișnuiau să le consume în mod tradițional. Câinii nu mai sunt pe lista animalelor care pot fi mâncate. Nu se menționează speciile de animale care sunt suspectate de oamenii de știință că au răspândit virusul la oameni. Cum ar fi pangolinul, liliecii și pisicile civet. Lista enumeră printre animalele care pot fi consumate: porci, vaci, găini și oi, precum și anumite specii de căprioare, alpaca și struți, denumite „animale speciale”. De asemenea, lista arată că două specii de vulpe, racii și nurcile pot fi crescute, dar nu pentru a fi consumate.

Proiectul a intrat în consultare publică. Astfel, până în data de 8 mai populația Chinei este așteptată să își spună părerea cu privire la noile reglementări.

Premieră în China

Amintim că recent orașul Shenzen a interzis consumul de carne de pisică și de câine, ceea ce reprezintă o premieră în China.

Dat fiind „progresul civilizației umane” precum și preocuparea pentru bunăstarea animalelor și pentru prevenirea transmiterii bolii de la animale la oameni, Ministerul Agriculturii din China a exclus câinii de la lista animalelor ce pot fi crescute pentru consumul uman. Asta se arată în proiectul legislativ, care vorbește despre aceste patrupede numindu-le „prieteni ai omului”.

Sursa: CNN

Sursa foto: pixabay.com

Articolul Câinii nu mai pot fi mâncați în China apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>
Cele mai frumoase, mai vechi și mai premiate grădini zoologice. Partea 1 – Europa https://stiripentrucopii.com/2020/01/25/cele-mai-frumoase-mai-vechi-si-mai-premiate-gradini-zoologice-partea-1-europa/ Sat, 25 Jan 2020 14:00:40 +0000 https://stiripentrucopii.com/?p=11655 Nu foarte departe de România, (la aproximativ 6 ore de mers cu mașina din Timișoara și o oră și jumătate cu avionul de la București) se găsește cea mai veche […]

Articolul Cele mai frumoase, mai vechi și mai premiate grădini zoologice. Partea 1 – Europa apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>
Nu foarte departe de România, (la aproximativ 6 ore de mers cu mașina din Timișoara și o oră și jumătate cu avionul de la București) se găsește cea mai veche grădină zoologică din lume. Este vorba despre Grădina Zoologică Schönbrunn din Viena. Astăzi vorbim despre ea și despre cele mai frumoase grădini zoologice din lume și din țară. Mâine veți afla care este cea mai veche grădină zoologică din România.

Grădina Zoologică Schönbrunn

Grădina Zoologică Schönbrunn este una dintre principalele atracții ale Austriei și a fost înființată în 1752. Ea are o suprafață de 17 hectare pe care trăiesc 700 de specii de animale. Pe lângă faptul că este cea mai veche din lume, grădina a primit de cinci ori titlul de „Cea mai bună grădină zoologică din Europa”.

Grădina zoologică încearcă să ofere o experiență completă având amenajate casa cu acvarii și terarii, casa păsărilor și casa pădurii tropicale. De asemenea, aici sunt locuri special amenajate pentru animalele polare: pinguini, urși polari și foci. Grădina a avut grijă să le ofere acestor animale un habitat cât mai apropiat de cel natural. Astfel, pinguinii se bucură de temperaturi de aproximativ 10 grade Celsius pe uscat și aproximativ 8 grade Celsius în apă. Fiecare specie de pinguini are preferințe diferite, iar grădina a avut grijă și de asta. Pinguinii Rockhopper preferă rocile stâncoase, iar cei Regali preferă zonele plate.

Grădina Zoologică Schönbrunn este singura din Europa care crește pe cale naturală urși panda. În 2016, ursoaica „Yang Yang” a fost prima care a crescut gemeni fără să aibă nevoie de ajutor din partea oamenilor. Ei doar i-au oferit protecție. Ferma Tiroleză din cadrul grădinii oferă informații legate de rasele vechi de animale domestice. Totodată, vizitatorii pot asista la hrănirea animalelor, aflând detalii interesante despre acestea.

Prețul unui bilet de intrare pentru adulți este de 20 euro, adică aproximativ 96 lei, iar pentru copii biletul costă 10 euro, adică aproximativ 50 lei. Copiii până la vârsta de 6 ani au accesul gratuit.

Grădina zoologică din Berlin

Grădina zoologică din Berlin fost înființată în 1844, este cea mai veche grădină zoologică din Germania și se întinde pe 33 hectare. Anul acesta ea împlinește 176 de ani. În grădina zoologică și în acvariul de la Berlin trăiesc peste 20.000 de animale reprezentând un număr de 1.400 de specii. Începând din vara anului 2017, la grădina zoo trăiesc și „Meng Meng” și „Jiao Qing”. Ei sunt singurii urși panda din Germania. Pe lângă ei, cei mai populari sunt gorila „Ivo” și hipopotamii Ede și Molly.

La această grădină zoo puteți vedea animale precum: zebră, tapir, capră, pinguini, elefant, urangutan, lup, rinocer, urs, maimuță, hipopotam, urs polar, urs panda, girafă, cangur, flamingo, rinocer, leu de mare etc. Prețul unei vizite în grădina zoo pentru un adult este de 15,50 euro, adică aproximativ 75 lei. Pentru copiii până la 15 ani prețul unui bilet este 8 euro, adică aproximativ 40 lei. Pentru a vizita și grădina zoo și acvariul, adulții vor plăti 21 euro, adică aprox. 100 lei, iar copiii aprox. 50 lei.

Grădina zoologică Szeged

A fost înființată în 1989 într-o pădure naturală de stejari. Este cea mai tânără grădină zoo din Ungaria și are o suprafață de 45 hectare. Se află la numai 2,5 km de centrul orașului și se remarcă prin activitățile sale de protejare a mediului. Grădina zoologică este membră a Asociației Europene a Grădinilor Zoologice și Acvariilor Publice (EAZA). Are aprox. 200 de specii de animale, dintre care multe sunt rare. De exemplu, jderul de tundră, cryptoprocta ferox sau cum mai este numită, fossa. De asemenea, aici poate fi văzută specia de maimuțe silvery marmoset. Sunt unele dintre cele mai mici maimuțe. Ele măsoară aproximativ 20 – 25 cm și cântăresc 140 – 160 g.

Grădina zoologică Szeged participă la programe internaționale pentru salvarea speciilor de animale care se află în pericol. Centrul de recuperare și salvare din cadrul grădinii zoologice îngrijește anual peste 1.000 de animale și păsări. Angajații centrului au grijă de animalele și păsările orfane sau rănite. Tot la ei ajung și păsările, reptilele și animalele confiscate de la persoane care le dețineau ilegal. Tot în interiorul grădinii zoo se află un centru educațional care organizează diverse activități. În cadrul „Întâlnirilor tematice zoo”, vizitatorii pot afla informații interesante despre animale de la persoane cu pregătire specială.

Din 2018, la grădina zoologică Szeged locuiește și un elefant din Asia. Alte animale: leopard, ghepard, diverse specii de maimuțe, girafă, tigru, hipopotam, panda roșie, jaguar, alpaca, cangur, lamă, pumă, pinguini, papagali, cămile. Prețul unui bilet pentru adulți este de 2.800 forinți, adică aproximativ 40 lei. Pentru copiii până la 14 ani prețul biletului este de 1.900 forinți, adică aproximativ 27 lei.

Cea mai bună grădină zoologică din Europa

În Belgia se află cea mai bună grădină zoologică din Europa. Ea se numește Pairi Daiza și se întinde pe o suprafață de 55 de hectare. Aici trăiesc 7.000 de animale. Asta dă impresia că o zi nu este suficientă pentru a vizita întreaga grădină în care locuiesc păsări, mamifere, reptile și pești. Printre acestea se numără: tigrul siberian și cel alb, elefantul, porcul spinos, maimuțele, leopardul, ursul panda și koala, salamandra uriașă, renul, papagalii, flamingo, tucanul, foca, pinguinii, girafa, leii, hipopotamul, cangurul, leul de mare. Pe lângă aceste animale, vizitatorii pot admira clădirile istorice din interiorul grădinii și arborii vechi de zeci de ani. Grădina zoologică Pairi Daiza participă la aproximativ 30 de programe de conservare a speciilor pe cale de dispariție.

Prețul unei astfel de vizite este de 30 euro pentru copiii până la 11 ani, adică aproximativ 140 lei. Cei mai mari, până la 59 de ani, vor plăti 36 de euro, adică aproximativ 172 lei. Pentru cei mai bătrâni, cu o vârsta de peste 60 ani, costul unui bilet este de 34 euro, adică aproximativ 162 lei. Copiii mai mici de trei ani au acces gratuit. Dacă achiziționarea biletelor se face online, fiecare categorie beneficiază de o reducere de 2 euro.

Articolul Cele mai frumoase, mai vechi și mai premiate grădini zoologice. Partea 1 – Europa apare prima dată în Stiripentrucopii.

]]>