Zilele trecute, la Domeniul Regal Săvârșin a fost inaugurat atelierul auto al Regelui Mihai I. Acesta a fost deschis pentru public chiar în corpul de clădire original, din 1940, alături […]
Zilele trecute, la Domeniul Regal Săvârșin a fost inaugurat atelierul auto al Regelui Mihai I. Acesta a fost deschis pentru public chiar în corpul de clădire original, din 1940, alături […]
Există 195 de țări recunoscute oficial în lume. Dintre acestea unele sunt mai populare ca altele. Noi vom scrie despre cele mai puțin cunoscute. De exemplu, știați că un stat […]
Molly, o coțofană, este dovada vie a faptul că și animalele pot învăța limbi străine. Pasărea a fost adoptată de o familie care o are pe cățelușa Peggy. Crescând alături […]
În cadrul proiectului „Zilele județului Timiș” Muzeul Național de Artă organizează un concurs pentru copiii din Timiș. Aceștia sunt invitați să dea frâu liber imaginației și să realizeze desene, picturi, […]
Cu toții știm, sau ar trebui să știm, cât de important este să reciclăm corect. De asemenea, este foarte important să avem grijă de mediul înconjurător și să nu aruncăm […]
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor organizează ateliere de informare pentru copii și adolescenți, în cadrul proiectului preventiv „Educație pentru siguranță”. Practic, polițiștii îi învață pe copiii din Bihor cum să […]
Începând cu anul 2016 în fiecare an, în 28 iulie, se sărbătorește Ziua Județului Timiș. Cu această ocazie Consiliul Județean Timiș (CJ) a pregătit o serie de activități și spectacole […]
În weekendul 24 – 25 iulie Primăria Timișoara și Casa de Cultură a municipiului demarează o acțiune numită „Străzi pentru comunitate”. Ce presupune ea? Trei artere din centrul orașului se […]
Cel mai amplu eveniment cinematografic din România, adică Festivalul Internațional de Film Transilvania, a pregătit un weekend întreg de distracție pentru copii și părinți. În 24 și 25 iulie evenimentul […]
La 45 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii, o celebrăm pe Nadia Comăneci, una din cele mai bune gimnaste din toate timpurile.