O nouă lună înseamnă episoade și filme noi la Minimax și JimJam. Cei mici se pot bucura de episoade noi din serialele lor preferate, dar și de aventuri în premieră […]
O nouă lună înseamnă episoade și filme noi la Minimax și JimJam. Cei mici se pot bucura de episoade noi din serialele lor preferate, dar și de aventuri în premieră […]
Anul 2022 vine cu vești bune care-i bucură atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Bugs Bunny și gașca lui revin pe Cartoon Network începând de luni, 10 […]
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, lansează „Viața prin ochi de poet”. Elevii din Bihor sunt invitați să participe la un concurs […]
Noul an ne oferă, pe tot parcursul lui, șansa de a ne bucura de planete, eclipse, Lună și stele. Ce evenimente astronomice putem observa pe cer în 2022 aflăm de […]
Ieri, 5 ianuarie, în cadrul briefingului de presă de la finalul ședinței de guvern, a fost anunțată o nouă linie telefonică. Gabriela Firea, cea care conduce Ministerul Familiei, Tineretului și […]
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel […]
Dorința copiilor de a confecționa diferite obiecte cu mâinile lor există chiar și după trecerea sărbătorilor. Așadar, iată care sunt atelierele lunii ianuarie pentru copii și părinți la Teatrul Ion […]
Cu ocazia Crăciunului o mulțime de brazi au fost tăiați. Mulți dintre ei nu au ajuns în vreo locuință, așa că acum brazii de Crăciun nefolosiți ajung bomboane. Da, da, […]
Începutul de an vine cu o mulțime de surprize pentru cei mici. Azi vă spunem care sunt spectacolele și premierele lunii ianuarie la Teatrul Ion Creangă din București.
Un băiat din statele Unite a fost un erou de două ori într-o zi. Tânărul a fost premiat recent pentru curajul și pentru maturitatea dovedită în aceste situații ce putea […]
Unele sărbători durează o zi, două, dar sunt unele care țin o lună întreagă. Din acest punct de vedere, ianuarie este o lună specială.
Astăzi, la rubrica despre cele mai interesante plante din lume, vorbim despre gheara diavolului. Această plantă minune are proprietăți incredibile, fapt ce o face să fie recomandată de toți medicii. Iată […]