S-au schimbat vremurile. De acum sunt holograme la circ
Cum ar fi să te duci la circ şi să vezi holograme în loc de animale? Un circ din Germania a devenit primul din lume care foloseşte holograme uriaşe în locul animalelor adevărate, pentru a evita cruzimea. Este vorba de circul Roncalli. Elefanţi, cai, peşti, dar şi diferite personaje apar în faţa privitorilor sub forma unor simulări tridimensionale.
Circul Roncalli a fost înfiinţat în 1976, însă recent au hotărât să renuţe la tortura animalelor pentru a face loc unui altfel de spectacol. Întregul show vizual este asigurat de Optoma, o companie specializată în efecte vizuale speciale. Acest circ foloseşte 11 proiectoare 3D menite să ofere publicului un show senzațional. Fiecare spectacol este unic prin spectacolul de lumini, datorită celor 15 designeri şi specialişti în calculatoare.
Bernhard Paul, directorul circului a povestit pentru BBC: ”Îmi lipesc animalele vii, dar trebuie să ne modernizăm. Timpurile se schimbă, iar ce avem acum este inedit. Nu trebuie să mai transport animale sau să le chinui”.
Elemente din spectacole tradiționale
Circul din Germania se bazează pe numerele clovnilor şi al artiștilor care coboară în arenă. Au momente poetice, acrobații, muzică live. Justin Timberlake a apărut şi el în arena acestui circ sub formă de hologramă, pentru a deschide un specacol.
Toate asociaţile care se ocupă cu protecţia animalelor au felicitat proprietarii pentru iniţiativă. Activiştii au criticat în repetate rânduri circurile că ţin închise animalele în condiţii de igienă improprii.
ŞTIRI PENTRU COPII a scris recent un articol despre interzicerea animelelor sălbatice la circ. În România numerele care prezintă animale dresate ce execută tot felul de sărituri sau comenzi sunt interzise din iunie 2017.
Dicţionar:
Holograme: plăci fotografice care înregistrează o imagine pe care apoi o proiecteză pe un perete/ pânză
Acrobaţi: persoane care fac specatole pe sârmă sau tumbe
Proiector: aparat care transpune o imagine. Același aparat folosit și la cinematograf