Bucurie mare pentru creștini: un fragment din ieslea în care s-a născut Isus a ajuns la Betleem
Bucurie mare pentru creștini de Crăciun. A fost dusă, la Betleem, o bucată din ieslea în care s-a născut Mântuitorul Iisus.
După aproape 1.400 de ani, bucata de lemn, considerată de creștini drept o sfântă relicvă, se întoarce acasă. Până acum s-a aflat la Roma, capitala Italiei. A fost păstrată în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, una din cele patru bazilici papale.
Fragmentul a fost descris de Custodia Locurilor Sfinte condusă de Ordinele franciscane ca fiind un ”cadou” din partea Papei Francisc. ȘTIRI PENTRU COPII a mai scris în trecut un articol în care este menționat Papa Francisc.
Este vorba de un fragment din cele câteva scânduri de lemn ale ieslei care au devenit primul leagăn al Pruncului Isus. Papa Francisc a luat decizia ca un fragment din această prețioasă relicvă să se întoarcă la Betleem. Astfel, relicva a fost încredințată Custodiei Franciscane a Țării Sfinte. Noua urnă cu fragmentul Sfintei Iesle a fost închisă la Roma pe 22 noiembrie a.c., în cadrul unei ceremonii speciale. O echipă de experți de la Muzeele Vaticanului au deschis urna depusă sub altarul hipogeu dedicat Ieslei, iar dintr-un lemn antic a fost tăiat un fragment care a fost introdus în relicvariul trimis de Frații Franciscani din Țara Sfântă.
Sărbători organizate de venirea fragmentului
Fragmentul din iesle a ajuns la Betleem în data de 30 noiembrie. Orașul Betleem este cunoscut pentru faptul că aici s-a născut Isus Hristos. Bucata de iesle fi expusă de acum permanent în Biserica Sfânta Ecaterina, lângă Biserica Nașterii Domnului.
Conform Custodiei Lucrurilor Sfinte, Ieslea Sfântă a fost donată de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, papei Teodor I la mijlocul secolului al VII-lea. De Crăciun, când toți creștinii sărbătoresc cenirea pe lume a Mântuitorului, vor fi organizate rugăciuni speciale și relicva prețioasă va fi prezentată spre venerație.
Dicționar
Iesle: construcție în formă de jgheab, în care se dă de mâncare vitelor în grajd
Relicvă: obiect rămas din trecut și păstrat ca o amintire scumpă sau valoroasă
Fragment: parte dintr-un tot, bucată
Franciscane: călugăr/iță catolic/ă din ordinul întemeiat de Francesco d′Assisi la începutul secolului 13
Procesiune: ceremonie religioasă la care credincioșii merg în convoi, precedați de slujitorii Bisericii, purtând diferite obiecte de cult, cântând imnuri religioase ori rostind rugăciuni, pentru a mulțumi ori a cere ajutorul divinității într-o împrejurare
I: 1 roman
VII: 7 roman
Bazilica: biserică romano-catolică medievală, în formă de dreptunghi, împărțită în interior în trei părți, prin șiruri de coloane