Jaf la Muzeul Comorilor din Dresda. În dimineața de luni, hoții au intrat în Muzeul Comorilor, unde erau expuse piese unice de aur. Potrivit anchetatorilor, hoții au distrus un transformator electric în apropierea muzeului în zori, pentru a opri alarma. Aceștia ar fi intrat apoi printr-o fereastră. A fost vizată în special Sala comorilor lui August al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi prinţ-ales al Saxoniei în secolul al XVIII-lea.
„Muzeul Comorilor sau Green Vault, din orașul german Dresda a fost jefuit astăzi”, a anunțat un purtător de cuvânt al poliției germane, conform publicației Bild. Luni dimineață, doi suspecți au pătruns în camera de bijuterii a Muzeului Comorilor. Aici au deschis o vitrină cu aproape 100 de obiecte, a mai transmis poliția.
Trei seturi de bijuterii cu diamante din secolul al XVIII-lea, de o valoare „inestimabilă” sunt date dispărute. Valoarea bunurilor furate nu este cunoscută momentan, spun autoritățile, însă presa germană vehiculează o sumă de aproximativ un miliard de euro.
Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 5.00, hoții au distrus transformatorul electric din apropierea muzeului, pentru a opri alarma, apoi au pătruns în interior printr-o fereastră. Făptașii au fost filmați, pentru scurt timp, de camerele de supraveghere. Aveau lanterne și topoare. Unul dintre ei lovește o vitrină de mai multe ori, după care camerele de luat vederi se opresc brusc.
Se pare că, după jaf, hoții au fugit cu un Audi A6. Un vehicul identic a fost incendiat ulterior într-o parcare. „Nu putem exclude că aceasta este mașina folosită în evadare, facem verificări în acest sens”, a declarat Volker Langer, conducătorul anchetei jafului de la Muzeul Comorilor, pentru sursa citată.
Care este paguba?
Potrivit oficialilor Muzeului Național de Artă din Dresda, jaful a produs mai puțin o pagubă materială, fiind catalogat drept un dezastru cultural-istoric. ”În bani, amploarea dezastrului nu poate fi măsurată”, spune directoarea muzeului, Marion Ackermann.
Bunurile culturale din muzeele publice germane nu sunt de obicei asigurate, mai scrie presa germană.
În acest context, Ministrul de stat pentru Cultură și Media, Monika Grutters, a declarat că jaful de la Muzeul Comorilor din Dresda a fost ”o lucrare comandată”.