Bullying-ul, interzis prin lege. 3 din 10 copii din România sunt amenințați în școli
Este oficial! Bullying-ul este interzis prin lege în România. Legea bullying-ului a fost promulgată de către Președintele Klaus Iohannis. De acum, se va oferi, obligatoriu, consiliere pentru agresori și victimele bullying-ului. Urmează ca Ministerul Educației să elaboreze normele de aplicare necesare, inclusiv pedepsele.
„În unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violența psihologică – bullying”. Așa arată noua prevedere din noua lege, care definește, previne și interzice violenta psihologică. Așadar, este interzis ca un copil să fie umilit, batjocorit sau supus oricărei alte forme de agresiune. Respectiva lege se referă și la profesori și personalul unităților școlare.
Cadrele didactice vor fi învățate să recunoască bullying-ul pentru a putea lua măsurile necesare în astfel de situații.
Redacția ȘTIRI PENTRU COPII s-a ocupat și în trecut de această temă care preocupă atât părinții cât și profesorii. Un studiu al organizației Salvați Copiii a analizat problema bullying-ului. Rezultatele arată că, în fiecare zi, 3 din 10 copii din România sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi. La nivel european, Romania se situeaza pe locul 3 in ceea ce priveste bullying-ul in clasamentul celor 42 de tari în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Bullying-ul poate fi și din partea profesorilor. Direct, prin amenințări, loviri sau abuz psihologic sau prin pasivitate și lipsă de reacție în fața elevilor care sunt agresori ori victime.
Ce este bullyingul
Conform Legii, „Violența psihologică-bullying este actiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvarsite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumita rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfașoară în unitațile de invățămant și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale.”
Pentru a avea o astfel de lege importantă, autoritățile au colaborat cu ONG-uri, reprezentanți ai părinților și copiilor. Un rol important au avut Itsy Bitsy și Asociatia Parintilor Isteti.