Kiddle este Google-ul copiilor, un motor de căutare sigur. A fost conceput special pentru a veni în ajutorul părinților de copii mai mici care accesează internetul. Dar și în sprijinul copiilor care sunt feriți de conținut nepotrivit vârstei ori ofensator.
Pe Kiddle copiii își pot căuta singuri informațiile de care au nevoie, în perfectă siguranță. Părinții pot sta liniștiți, motorul de căutare nu afișează articole necorespunzătoare. Iar dacă se caută termeni nepotriviți vârstei, motorul blochează accesul.
Cum funcționează Kiddle? Atunci când copilul caută un cuvânt, primele trei rezultate vor fi pagini sigure sau site-uri special create pentru copii. Acestea sunt alese de editorii Kiddle. După acestea, următoarele rezultate pot include materiale accesibile copiilor, conținând un limbaj simplu, ușor de înțeles.
Kiddle nu le permite copiilor să acceseze articole inadecvate vârstei lor. Dezvoltatorii platformei de căutare au filtrat rezultatele care apar. Kiddle este un motor de cautare pentru copii dezvoltat în parteneriat cu Google.
Pe de altă parte, ”Google safe search” reprezintă o caracteristică a căutării pe cel mai popular motor de căutare, Google, aplicându-se inclusiv asupra căutărilor de imagini (Google Images), permițând accesarea în siguranță a diferitelor informații.
Încă un lucru foarte interesant la acest motor de căutare este faptul că minorii nu pot căuta cuvinte inadecvate. Aici intrevine roboțelul Kiddle, care va bloca imediat motorul de căutare, dacă se caută un cuvțnt obscen sau ofensator, de exemplu.
În plus, Kiddle nu stochează informaţii personale şi şterge istoricul la fiecare 24 de ore. Acest fapt face mai sigură navigarea pe internet a copiilor, deoarece este mai greu ca alte persoane să ajungă la ei.
Cu ajutorul acestui motor de căutare, acum copiii pot căuta în siguranță informațiile care le stârnesc curiozitatea la școală sau în timpul liber. Mai mult Kiddle pune la dispoziție și o mini-Wikipedia pentru copii. Enciclopedia numită Kpedia, conține peste 700 de mii de articole din diferite domenii.
Cum se setează
1.Pentru a activa căutariea în siguranță trebuie să intrați în Setări.
2. Apoi mergeți la rubrica Confidenșialitate și securitate, din setările site-ului și bifați butonul ”Turn on SafeSearch”. Îl găsiți în partea de jos a paginii, sub denumirea ”Conținut protejat”
3. Salvați setările!
[foogallery id=”9218″]
Dicționar
Motor de căutare: program care accesează internetul automat