Roboțelul Pepper aduce educația financiară în școli
Educația financiară ajunge în școlile din județul Satu Mare cu ajutorul roboțelului Pepper.
Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR) și Asociația Dr. Alin Șerbănescu din Cluj, anunță demararea programului educațional „Pepper merge la școală” – un proiect inovator de educație financiară interactivă, adresat elevilor din clasele 0-VIII.
Educație finnaciară prin jocuri și simulări
Pe parcursul a 16 săptămâni, 75 de unități de învățământ din județ vor fi gazdele acestui demers educativ, prin care peste 10.000 de elevi vor învăța despre gestionarea bugetului, economisire și planificare financiară, cu sprijinul roboțelului umanoid Pepper și al echipelor de voluntari.
Roboțelul Pepper va petrece câte o săptămână în fiecare școală, oferind lecții interactive. Acestea sunt adaptate nivelului de înțelegere al copiilor, prin jocuri și simulări menite să transforme educația financiară într-o experiență plăcută și accesibilă. Activitățile sunt susținute de aproximativ 20 de reprezentanți BCR Satu Mare și voluntari ai Asociației Dr. Alin Șerbănescu din Cluj, care asigură desfășurarea eficientă a sesiunilor educaționale.
Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare susține cu convingere inițiativele care contribuie la formarea unor generații pregătite să facă față provocărilor societății moderne, iar educația financiară joacă un rol esențial în acest proces.