Ministerul Educației ia măsuri împotriva manipulării. Ce vor vedea copiii pe internet
Daniel David, ministrul Educației, consideră că românii au un potențial intelectual, însă acesta trebuie valorificat prin educație. Așadar, au fost luate măsuri importante pentru combaterea pseudoștiinței și împotriva manipulării.
Săptămâna acesta ministrul a luat trei decizii fundamentale pentru protecția românilor și, implicit, a copiilor. În primul rând, a fost realizat un parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului pentru un Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online. El este disponibil aici și va fi discutat în cadrul școlilor / universităților din țară. Pentru a proteja imaginea și demnitatea fiecărei persoane, toți oamenii implicați în educație sunt rugați să răspândească ghidul printre elevi, studenți, familiile acestora și profesori.
„Potențialul intelectual (de inteligență/creativitate) al românilor este comparabil cu al oricărei națiuni din țările mai dezvoltate. Dar acesta trebuie trecut prin educație pentru a-l valorifica în beneficiul națiunii și pentru a-i proteja pe oameni de irosirea/distorsionarea acestuia prin contaminarea cu pseudoștiință și pseudoreligie. Prin reformele începute (ex.: planurile-cadru pentru învățământ liceal) regândim educația în școli, acolo unde ne aducem copiii, iar prin aceste demersuri ducem și educația / știința la copii, în mod nonformal și /sau în afara școlii. În această manieră, educația nu mai este doar calea regală spre succesul social, ci devine și principalul mecanism de protecție și valorificare a calităților umane pe care le avem”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.
Știința, promovată pe TikTok
O altă măsură, luată după o întâlnire cu reprezentanții TikTok România, presupune inițierea unui parteneriat în cadrul căruia se vor realiza o serie de activități educaționale de promovare a științei și de control al pseudoștiinței. Pe platformă vor fi create spații educaționale sigure, controlabile și stimulative pentru copii (singuri și / sau alături de părinți și profesori) și adulți.
Cea de-a treia măsură vizează acțiuni la nivel european. Pornind de la discuțiile preliminare avute în luna februarie a acestui an cu Vicepreședinta Comisiei Europene, doamna Roxana Mînzatu, ministrul Daniel David și-a exprimat interesul pentru a iniția două acțiuni la nivel european prin care: educația – știința să pătrundă mai puternic în social media, iar ocupațiile / profesiile existente să fie corect prezentate cetățenilor europeni.
„Văd cu mare tristețe în spațiul public prea mulți tineri și seniori români inteligenți, copleșiți însă de manipularea pseudoștiinței / pseudoreligiei, exprimată în agresivitate și (adesea) în comportamente nedemne pentru un om (formula zbierată «Bă!» este de cele mai multe ori o marcă în acest sens). M-aș bucura ca educația să le redea șansa de a-și folosi potențialul bun pe care îl au în roluri prosociale. De asemenea, văd pe unele rețele de socializare tineri din alte țări, care, alături de distracție, exemplifică și aspecte educațional-științifice (ex.: exerciții interesante de matematică), în timp ce la noi, tinerii cu același potențial ajung să exprime prea des lucruri caraghioase și / sau nedemne pentru un om.
Sper din nou ca educația să le redea șansa să-și folosească potențialul bun pe care îl au. De aceea am inițiat astfel de demersuri educațional-științifice: pentru a întări și / sau a recupera potențialul, respectiv demnitatea umană. Educația este aici pentru toți cei care o caută”, mai spune ministrul Daniel David.
Dicționar
Pseudoștiință: falsă știință, pretinsă cunoaștere a realității.