E nevoie de ajutor. Ce îi împiedică pe tinerii scrimeri să participe la Campionatul Mondial
După ani de muncă neîntreruptă și dăruire, scrimerii români au ajuns la un moment important al carierei lor: oportunitatea de a reprezenta România pe cele mai mari scene internaționale. Deși este un moment de mândrie, acesta e umbrit de provocările majore legate de costuri. Tinerii scrimeri de la ACS Floreta Timișoara nu pot participa la Campionatul Mondial din China din lipsa fondurilor. E nevoie de ajutor.
Deși au obținut multiple medalii la campionatele naționale, sportivii visează acum la performanțe mai mari și la un loc în topul mondial. Participarea la competiții de nivel înalt, cum ar fi Campionatul Mondial de Scrimă, necesită nu doar talent și muncă asiduă, dar și sprijin financiar. Tinerii s-au întors de la Campionatul European de Scrimă din Antalya cu rezultate impresionante, iar acum își doresc să ajungă și mai sus.
„Suntem Alexandra Adoch (loc 6, individual, la Europenele din Antalya), Felix Dogariu (loc 7, individual, la Europenele din Antalya) si Știube Andrei (loc 11 la Circuitul European, Poznan) și alături de antrenorul Iulian Teacă ne dorim să avem șansa de a participa alături de cei mai buni sportivi din lume la un campionat mondial de anvergură”, transmit tinerii sportivi.
Cum pot fi ajutați
Pentru ca visul lor de a ajunge la Campionatul Mondial de Scrimă din Wuxi, China, să devină realitate, a fost lansată o strângere de fonduri online. Aceasta este dedicată celor care cred în puterea sportivă românească, iar fiecare contribuție, cât de mică, poate face diferența. Alături de antrenorul Iulian Teacă, sportivii sunt hotărâți să lupte alături de cei mai buni sportivi din lume pentru a aduce un plus de prestigiu scrimei românești. Visurile lor sunt îndrăznețe și curajoase, dar cu sprijinul unei comunități unite și dedicate, sunt încrezători că pot ajunge la excelență.
„Deși am câștigat multiple medalii la campionatele naționale, ne dorim să ajungem la următorul nivel. Costurile reale pentru antrenamente, echipamente, deplasări și participarea la competiții internaționale sunt foarte ridicate. Astfel că dorim să apelăm la voi, cei care credeți în performanța sportivă, să ne susțineți. Orice contribuție ne apropie de visul nostru și ajută să urcăm tricolorul pe podium”, mai transmit sportivii.
Cei care vor să le fie alături scrimerilor, să-i ajute să se pregătească și să ajungă la Campionatul Mondial de Scrimă desfășurat în luna aprilie, o pot face printr-o donație aici.