Ministrul Educației le ia copiilor telefoanele. S-a săturat de deranjul orelor
Nu puține sunt cazurile în care orele de curs sunt perturbate de diverși elevi sau de diverse activități făcute de aceștia. Se întâmplă chiar ca profesorii să nu aibă nici o putere în fața elevilor care le deranjează ora, iar acest comportament nu trebuie încurajat. Ministrul educației, Daniel David, s-a săturat de deranjul orelor cere luarea unor măsuri suplimentare și asigurarea unui control riguros privind utilizarea telefoanelor mobile în sălile de clasă.
După ce au fost sesizate mai multe cazuri și au existat mai multe plângeri privind activități care deranjează buna desfășurare a activității școlare, Ministerul Educației ia măsuri. Inspectorilor și directorilor de unități școlare li s-a solicitat să examineze regulamentele proprii privind prevenirea, controlul și sancțiunile impuse în astfel de situații, inclusiv evaluarea modalității de implementare a acestora. Obiectivul este protejarea contextului educațional și a intereselor educaționale ale elevului, implicit ale statutului cadrului didactic.
Utilizarea telefoanelor mobile în timpul orei, în continuare interzisă
În ceea ce privește telefonul mobil, care de cele mai multe ori este folosit în timpul orelor, legea rămâne neschimbată. În continuare există reglementări privind interdicția utilizării acestora pe durata orelor de curs, cu excepția situațiilor în care sunt folosite cu acordul cadrului didactic în scop educațional. Ministrul educației, Daniel David, spune că nu susține interzicerea totală a telefoanelor mobile, însă trebuie să existe un control riguros privind utilizarea lor în timpul orelor.
„Toți actorii sistemului de educație – elevi, profesori, părinți – trebuie să cunoască aceste reglementări și să le implementeze riguros și curajos, inclusiv pe linia sancțiunilor existente. În cazul specific al telefoanelor mobile, așa cum am mai declarat, nu susțin interzicerea totală a acestora în școală, însă în spiritul practicilor psihopedagogice și al reglementărilor legale existente, trebuie să asigurăm un control riguros în privința utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul și mai ales pentru a evita interferența perturbatoare cu actul educațional”, a declarat ministrul Daniel David.