Copiii nu mai știu ce e bine și ce e rău, dar nici părinții. Un elev și-a agresat colega, încurajat de colegi
Copiii nu mai știu ce e bine și ce e rău, dar nici părinții. Ieri, după finalizarea orelor, un elev și-a agresat colega, încurajat de colegi. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor în urma unei sesizări făcute de medicul de gardă de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Din primele informații se pare că, în urma unor neînțelegeri la școală, un elev de 12 ani de la Școala Gimnazială nr. 12 Timișoara, clasa a VI-a, i-a turnat apă în cap unei colege. Toată întâmplarea a fost filmată, iar elevul a fost încurajat de colegi: „Merita, merita”. În loc să li se pară grav un astfel de gest, elevii s-au amuzat și au profitat de ocazie pentru a atrage vizualizări pe social media.
Mama fetei a luat atitudine și a sărit în apărarea fiicei ei punând mâna pe băiatul agresor. Este normal ca un părinte să se sesizeze, însă nu pe stradă și nu cu un comportament de „așa nu”. Conflictul trebuia rezolvat amiabil, în biroul directorului școlii, dar nu s-a întâmplat asta.
Incident încheiat la spital
Sesizarea la poliție a fost făcută de medicul de gardă după ce mama fetei agresate l-a prins de încheieturile mâinilor pe băiat, lăsându-i câteva zgârieturi, iar părinții acestuia s-au prezentat cu el la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Până în momentul redactării acestui articol, niciunul din părinți nu a depus plângere la politie. Totuși, oamenii legii au deschis un dosar și fac cercetări, pornind de la sesizarea primită din partea spitalului, acolo unde băiatul a rămas internat.
„În data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii Secției 1 Urbane au fost sesizați de către medicul de gardă de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara cu privire la faptul că un minor în vârstă de 12 ani s-a prezentat la spital împreună cu părinții, întrucât ar fi fost prins de încheieturile mâinilor de mama unei fete căreia acesta i-ar fi turnat apă în cap în urma unor neînțelegeri la școală. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun”, transmit polițiștii.
Ce măsuri ia școala
Aura Danielescu, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a oferit explicații cu privire la cele întâmplate și la măsurile luate. „Având în vedere incidentul regretabil de la Școala Gimnazială Nr. 12 Timișoara, vă transmitem următoarele informații: incidentul s-a petrecut după finalizarea programului școlar, un elev al unității de învățământ i-a turnat unei colege o sticlă de apă în cap. Scena s-a petrecut în prezența altor colegi care, de altfel, au și filmat întregul incident. De asemenea, s-au adresat injurii și s-au făcut aprecieri cu privire la faptul că eleva agresată merita ceea ce tocmai i se întâmplase.
Incidentul a fost semnalat domnului director în cursul serii de ieri, 22.01.2025, de către doamna dirigintă a clasei din care fac parte elevii implicați. Azi, la prima oră, conducerea a luat măsuri, notificând autoritățile competente. De asemenea, la această oră, domnul director are o întrevedere cu părinții elevilor implicați. Ulterior acestei întâlniri, va avea loc ședința Comisiei pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității.
Precizăm că domnul director are cunoștință și despre faptul că elevul agresor s-ar fi prezentat cu părinții la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara. Dat fiind faptul că acțiunile întreprinse sunt în desfășurare și situația este mai complexă decât pare la prima vedere, ne rezervăm dreptul de a reveni cu precizări / clarificări, în momentul în care vom deține informații valide. Incidentul întărește ideea că este imperios necesară colaborarea dintre toți partenerii implicați în educație”, transmite Aura Danielescu.