Muzică și diversitate culturală pentru copiii cu deficiențe de vedere
Elevii cu deficiențe de vedere de la Liceul Teoretic Special Iris din Timișoara iau parte la un proiect de muzică și diversitate culturală special organizat pentru ei. Institutul Francez din România la Timișoara și Centrul Francofon de Afaceri din Timișoara, cu sprijinul companiei ATOS, le-au oferit copiilor câteva zile de neuitat.
Proiectul, care promovează includerea socială și respectul pentru diversitate, a fost susținut de artistul francez Florent Diara. „Timp de trei zile, copiii au avut ocazia să învețe și să experimenteze cum ritmurile și mișcările exprimate prin muzică pot deveni un limbaj universal care depășește orice barieră. Inițiativa a avut ca scop aducerea magiei muzicii mai aproape de acești copii, într-un mod plăcut, educativ și sensibil și promovarea diversității culturale și a incluziunii sociale”, transmit organizatorii.
Astăzi, 18 decembrie, de la ora 16:30, la sediul Institutul Francez din Timișoara (bulevardul C. D. Loga, nr. 46), publicul este invitat la un moment de muzică și percuție corporală. Cu această ocazie participanții vor descoperi rezultatele proiectului și mai ales impactul pozitiv pe care acesta l-a avut asupra participanților.
Atlasul Tactil, premiat
La începutul lunii decembrie a fost lansat un Atlas Geografic General Tactil. Peste 200 de volume au fost donate școlilor speciale, universităților și asociațiilor de nevăzători. Pe lângă faptul că reprezintă o resursă educațională, acesta este și un instrument prin intermediul căruia utilizatorii au posibilitatea de a explora, de a învăța și de a-și dezvolta abilitățile cognitive în mod independent și incluziv. Atlasul prezintă spațiul geografic de la mare la mic, de la general la specific, oferind informații despre cosmos, aspecte geografice globale, problemele actuale de mediu etc. El conține 70 de planșe tactile, realizate în format dublu, astfel încât să ofere simultan informație tactilă și vizuală. Astfel, atlasul poate fi folosit în grupuri de persoane cu și fără deficiențe de vedere.
Încă înainte de a fi lansat oficial, Atlasul Tactil a fost declarat câștigător în cadrul prestigioasei ceremonii Business Awards #CCIFER 2024, organizată de Ambasada Franței în România și CCIFER. „Atlasul Tactil a fost recunoscut drept cel mai bun proiect la nivel național, datorită impactului său remarcabil și contribuției la schimbarea pozitivă în societate. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit acest proiect extraordinar – partenerilor, susținătorilor și celor care cred în puterea inovației și a solidarității. Suntem mândri să reprezentăm această comunitate cu brio și să demonstrăm încă o dată că împreună putem face o diferență”, au transmit reprezentanții Clubului francofon de afaceri din Timișoara, după câștigarea premiului.