POVEȘTILE CULORILOR. Tablourile lui Van Gogh, inspirație pentru scenele de film
Atunci când gândesc un film, regizorii și scenariștii se lasă inspirați de orice se întâmplă în jurul lor și fac tot felul de asocieri. Unii își realizează filmul plecând de la lucruri de actualitate, în timp ce alții se întorc în trecut, la lucruri care au avut loc deja. Astăzi în cadrul rubricii POVEȘTILE CULORILOR, vorbim despre câteva dintre tablourile lui Van Gogh, care au fost inspirație pentru anumite scene de film.
Lucrarea „Cercul prizonierilor” (Prisoners’ Round) a influențat mulți regizori. Printre ei se numără Stanley Kubrick, care s-a inspirat pentru secvența din „Portocala mecanică” (A Clockwork Orange), sau Julian Schnabel, care a reinventat lucrarea artistului într-una din scenele din „La poarta eternității” (At Eternity’s Gate).
În același film, „La poarta eternității”, o altă secvență a fost inspirată din lucrarea „Portretul Doctorului Gachet” (Portrait of Dr. Gachet) a lui Van Gogh, iar o alta din lucrarea „L’Arlésienne”, un portret elegant al unei femei.
„Câmpul de grâu cu corbi” (Wheatfield with Crows) este o altă lucrare celebră de-a lui Van Gogh care a fost reinterpretată într-o secvență de film. În filmul „Vise” (Dreams), regizat de Akira Kurosaea, secvența captează atmosfera sumbră a lucrării artistului, folosind culori vii și un cer amenințător pentru a reflecta greutatea emoțională. O altă lucrare reinterpretată a fost „Autoportretul cu Urechea Bandajată”, din filmul cu același nume, regizat de Kurosawa.
O secvență din „Lust for life” a lui Vincente Minneli a fost inspirată din lucrarea „Cafeneaua Nocturnă” (The Night Café). Culorile dramatice și atmosfera intimă a acestei scene din cafenea sunt aduse la viață, reflectând luptele emoționale.
În filmul „Loving Vincent” a lui Dorota Kobiela, portretul Adelinei Ravoux este animat frumos, aducând în prim – plan relația lui Adeline cu Van Gogh într-un mod emoționant și dinamic.
Van Gogh a fost, așadar, prin lucrările sale, o sursă de inspirație pentru regizorii din întreaga lume. Picturile sale au fost un punct de plecare pentru a crea imagini puternice și povești pline de sensibilitate.