Elevii învață cum să se comporte în caz de cutremur. Sesiuni interactive
Fundația Comunitară București împreună cu UNIQA România derulează o nouă acțiune în cadrul proiectului ShakeUP, parte a programului „Bucureștiul Pregătit”. Prin intermediul lui, elevii din zece școli și licee învață cum să se comporte în caz de cutremur.
Bucureștiul este una dintre cele mai vulnerabile capitale europene la cutremur și, deși creșterea rezilienței orașului este o problemă complexă, educația este esențială pentru a reduce riscurile și a crește gradul de siguranță a populației. Programul Bucureștiul Pregătit, desfășurat din 2018, este dedicat pregătirii pentru dezastre majore și oferă educație seismică și sprijin comunităților bucureștene. UNIQA România se alătură eforturilor singurului program de pregătire pentru cutremur și alte dezastre din România și susține ediția a treia a proiectului ShakeUP, implementat în școli și licee de Asociația E.D.I.T.
Cine beneficiază de program
Două mii de elevi din București au ocazia să învețe ce să facă în cazul unui cutremur. Sesiunile interactive se vor concentra pe pregătirea și comportamentul corect care ar trebui abordat în astfel de situații. Proiectul se desfășoară în perioada noiembrie – decembrie 2024 și va fi derulat în zece școli din Capitală:
Școala Gimnazială nr.80,
Liceul Teoretic „Jean Monnet”,
Școala Gimnazială „Sf.Andrei”,
Școala Gimnazială nr.97,
Școala Gimnazială nr.194,
Școala Gimnazială „Principesa Margareta”,
Școala Gimnazială „Pia Brătianu”,
Școala Gimnazială Ferdinand I,
Școala Gimnazială nr. 131,
Școala Waldorf.
„Bucureștiul nu a fost martor la cutremure majore în ultimele zeci de ani, ceea ce face nevoia pregătirii și mai acută. Evenimentele devastatoare din istoria sa subliniază importanța cunoașterii regulilor esențiale de reacție. Atât în momentul seismului, cât și în perioada imediat următoare. Este crucial ca fiecare persoană să aibă un plan de autosuficiență pentru primele 72 de ore. Ne propunem să ajungem anual în școlile din București. Pentru a construi competențe și reflexe de pregătire. Susținerea UNIQA este foarte importantă pentru noi”, declară Alina Kasprovschi, director executiv Fundația Comunitară București.
În cei cinci ani de la lansare, programul „Bucureștiul Pregătit” a ajuns la 24.933 de elevi, de la grădiniță, școală primară, până la gimnaziu și liceu, profesori și părinți informați pe tema riscului seismic. De asemenea, a oferit cursuri de prim ajutor pentru 3.189 de persoane, iar 17 câini de căutare – salvare sub dărâmături au fost instruiți. De asemenea, campaniile de informare și conștientizare organizate de parteneri și de fundație, online și prin evenimente, au avut o audiență de peste 2.000.000 de persoane. Totodată, prin programul „Bucureștiul Pregătit” au fost acordate finanțări de peste 1,9 milioane de lei și au fost susținute 17 proiecte implementate de către ONG-uri.