Ce este Life Skills Pro și de ce au tinerii nevoie de asta. Se fac înscrieri
După ce a fost lansat la București în 2023, proiectul UP Generation ajunge și la Suceava. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 ani au ocazia să se pregătească pentru succes în plan personal și profesional în cadrul programului de mentorat Life Skills Pro.
Life skills, abilități definite de Organizația Mondială a Sănătății, variază de la autocunoaștere, comunicare, gândire critică, până la gestionarea emoțiilor, managementul stresului și capacitatea de a lua decizii. Alături de competențele tehnice dobândite, abilitățile de viață fac diferența și scriu un parcurs reușit. În cadrul Life Skills Pro, tinerii vor beneficia și de educație juridică, primul format educațional din România de acest tip adaptat tinerilor, cu scopul de a facilita înțelegerea unui contract, până la prevenție penală cu focus pe criminalitatea legată de droguri, un subiect din ce în ce mai presant în rândul tinerilor.
Programul este o experiență transformatoare gândită să le ofere tinerilor abilitățile esențiale pentru a reuși în viața profesională și personală și este bazat pe activități interactive și învățare prin experiență și practică. De altfel, un studiu realizat la cererea UP Generation în luna mai a acestui an a arătat că 72% din tinerii din România își doresc să învețe mai mult decât ce le oferă școala sau facultatea. 7 din 10 tineri își doresc programe de învățare bazate pe exemple practice, exerciții și scenarii reale de viață.
Programul Life Skills Pro se derulează pe aceeași structură a anului școlar, cu respectarea perioadelor de vacanță și a liberelor legale. Cele 10 sesiuni au loc în anumite zile de sâmbătă, câte trei ore / sesiune, integral în format fizic. În anumite sesiuni vor fi invitați oameni de business și profesioniști din diverse domenii care le vor răspunde tinerilor la întrebări și vor dezbate situații și contexte de viață, carieră și business.
Cum te înscrii în program
Înscrierile pentru programul Life Skills Pro se pot face până pe 19 noiembrie. Oricine își dorește să se înscrie în program este așteptat la un demo gratuit, care se va desfășura la Hotel Mandachi, în data 16 noiembrie, ora 11:00. Înscrierile pentru Demo Suceava se pot face până în 15 noiembrie pe adresa contact@upgeneration.ro sau pe Whatsapp la numărul de telefon 0722.13.11.22.
„Suceava este cea dintâi destinație în a duce mai departe misiunea UP Generation și întregul proiect în marile orașe ale României, spre a ajunge la cât mai mulți tineri. De ce Suceava? Pentru că există aici oameni absolut grozavi în zona de educație și de business și tineri care mi-au demonstrat că vor să se construiască temeinic pentru viitorul lor. Adrian Hănțascu este tânărul care, după ce a venit săptămâni întregi la București în programele noastre, mi-a spus la finalul unei sesiuni din programul pilot, că își dorește ca și tinerii din Suceava să aibă acces la un astfel de program. El este cel care m-a făcut să promit că cel dintâi oraș în care vom ajunge cu UP Generation va fi orașul lui – Suceava.
Apoi am cunoscut-o pe doamna Manuela David, un om fabulos pus în slujba educației și dezvoltării tinerilor. Așadar, iată-ne aici, dornici de a începe alături de Suceava călătoria UP Generation cu cel dintâi program al nostru Life Skills Pro – care antrenează abilitățile de viață și de carieră”, declară Monica Florea, fondatoare și CEO UP Generation.