Invitat la Filarmonica Banatul a fost și baritonul Nicolas Isherwood, un artist distins, cu o carieră internațională strălucitoare. El a interpretat fragmente pline de forță și eleganță, care au adus la viață nuanțele profunde ale texturilor muzicale.
„De profundis”
„De profundis” de Remus Georgescu este o lucrare importantă a compozitorului român, recunoscută pentru profunzimea sa expresivă și impactul emoțional puternic. Lucrarea aparține unui stil modernist și face parte dintr-o serie de compoziții în care Remus Georgescu explorează teme spirituale și filozofice.
Remus Georgescu s-a inspirat din muzica religioasă și tradiția corală bizantină, elemente evidente în structura lucrării și în tipul de sonorități folosite. În „De profundis”, el reușește să îmbine toate aceste influențe pentru a crea o piesă cu o atmosferă aproape sacră, care vorbește despre suferință, dar și speranță.
Muzică și hipnoză
Atmosfera la concertul „De Profundis” a fost profundă, intensă și încărcată de emoție. Publicul a fost trimis într-o meditație întunecată, aproape hipnotică.
În sală, lumina redusă a intensificat senzația de melancolie și introspecție. Spectatorii au putut trăi momente profunde, iar muzica a evocat emoții puternice și reflecții personale.
Este genul de concert care nu doar că se ascultă, ci se trăiește în mod visceral, cu fiecare notă aducând o nouă valență de melancolie și intensitate.
Interviu cu o adolescentă soprană
Ne-a făcut o deosebită plăcere să vorbim cu Ilinca Andronachi, care a colaborat cu Orchestra simfonică „Remus Georgescu”, Corul „Ion Românu” și Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” în acest concert. Ilinca Andronachi, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Ion Vidu”, este soprană.
Cum ai colaborat cu dirijorul și cu ceilalți membri ai corului?
Sunt onorată că am colaborat cu marele dirijor britanic, Thomas Ades care a fost foarte înțelegător. Când am avut o nelămurire a înțeles problema și a remediat situația. De asemenea, a fost foarte deschis, chiar înainte de a intra pe scenă am avut câteva minute de discuții, care mi-au dat multă încredere.
Membrii din orchestra “Remus Georgescu” și corul “Ion Românu” al Filarmonicii Banatul încă din prima zi de repetiții până în momentul concertului m-au încurajat și susținut, lucru care m-a ajutat foarte mult moral. Iar pentru asta le mulțumesc enorm.
Cum a-i descrie „De profundis” pentru cineva care nu a mai ascultat-o niciodată?
„De Profundis” este o lucrare apăsătoare, semnificativă și grandioasă. Această lucrare este o adevărată poveste care are tot pachetul, orchestră mare, cor mixt, cor de copii și soliști.
Cum ai reușit să-ți gestionezi emoțiile și să îți învingi fricile pentru acest moment?
Am reușit să-mi gestionez emoțiile fiind conștientă că sunt pregătită pentru concert și că asta vreau sa fac toată viața. Un mare ajutor a fost sprijinul profesorului meu de canto, Ovidiu Ciucuriță și doamnei dr. prof. Maria Gyuris cărora le sunt recunoscătoare pentru susținerea mea ca artist.
Ce înseamnă succesul pentru tine și cum îl definești în domeniul muzical?
Succesul pentru mine este sentimentul de împlinire și bucurie interioară.
Reportaj, interviu și foto de Sarah Brînzei, 16 ani, Liceul de Arta „Ion Vidu” din Timișoara