Despre viața de artist, muzică instrumente și… motociclete. Interviu în tandem cu Cristina și Octavian Vlaicu, soprană și bas la ORT
Un interviu special realizat în tandem cu soții Cristina și Octavian Vlaicu, soprană și bas la Opera Națională Română din Timișoara (ORT). Oameni extraordinari de calzi și deschiși la minte cu care am avut onoarea să petrec o jumătate de oră captivantă, discutând despre viața de artist, instrumente și… motociclete.
Întânire muzicală și romantică pe Bega
Tudor Neagu: Bine v-am găsit, veniți direct de la repetiții. Care va fi prima reprezentație a stagiunii?
Cristina Vlaicu: Acum pregătim o nouă premieră, „Văduva Veselă”! Regizorul și artizanul acestei premiere este maestrul Răzvan Mazilu, care face magie în orice spectacol rregizat de el !!În data de 13 octombrie va fi premiera, iar în 25 octombrie vom juca împreună „My fair lady”.
Tudor Neagu: Dumneavoastră, Octavian, sunteți din Galați, de pe Dunăre, iar dumneavoastră, Cristina, din Alba Iulia, de pe Mureș. Cum ați ajuns să jucați împreună pe Bega?
Cristina Vlaicu: Nu am ales noi! Așa a fost să fie! S-a întâmplat, să ne întâlnim în același oraș. Eu am ales să urmez Conservatorul din Timișoara, chiar dacă atunci când am avut admiterea, datele examenelor coincideau cu cele din Cluj și majoritatea colegilor mei din liceu, în proporție de 98%, s-au orientat spre Cluj. Eu am ales Timișoara! Povestea și vibrația acestui oraș m-au atras mai mult!
Octavian Vlaicu: Simțea că mă va întâlni pe mine aici…
Cristina Vlaicu: Posibil să fi fost o premoniție, nu știu. Am ales să vin la Timișoara, am urmat cursurile Facultatii de Muzică și între timp, în perioada studiilor de masterat, am început să colaborez cu Opera Națională din Timișoara, , eu fiind în acea perioada deja angajată în corul Filarmonicii Banatul! Cu Octavian, ne-am cunoscut când am debutat pentru prima dată într-un spectacol , la debutul meu absolut, și anume in spectacolul „Bărbierul din Sevillia” , eu interpretând rolul Rosinei, iar el cel al lui Don Basilio, spectacol care a avut loc în 6 noiembrie 2009. Am început ca parteneri de scenă și la scurt timp am continuat ca parteneri viață, așa cum ne găsești în prezent și până când ne va fi permis!
Pregătirea pentru rol
Tudor Neagu: Într-un interviu de pe Agerpress ați spus că în „<<My fair lady>> este singurul rol în care, realmente, ne deschideți ușa căsniciei noastre”. Cât timp v-a luat să pregătiți rolurile?
Cristina Vlaicu: Etapele și perioada de pregătire a unui rol diferă. Ele depind de dificultatea și importanța acestuia! Dacă ne referim strict la rolul Elizei din My fair Lady, pot să îți spun doar ca atunci când am debutat am avut parte de trei repetiții de ansamblu, una de text, un ansamblu muzical și o repetiție generală! Tot ce s-a intamplat până atunci a fost strict munca mea personală de învățare și de înțelegere a partiturii, și nu pot decât să aproximez… undeva la câteva luni de zile, 2-3! Așa se întâmplă cu spectacolele în care debutezi “din mers” și nu odată cu premiera.
Octavian Vlaicu: Practic e ca atunci când sari într-un tren în mers.
Cristina Vlaicu: În schimb, soțul meu a avut norocul să lucreze la această premiera beneficiind de multe repetiții și de construirea personajului pas cu pas.
Cum se construiește un personaj
Tudor Neagu: Prima dată v-am văzut în „My fair lady” și încă mai jucați acest spectacol. Vi se pare că ați perfecționat rolurile sau se poate mai bine?
Cristina Vlaicu: Întotdeauna este loc de mai bine, doar că fiecare reprezentație diferă, pentru că, în primul rând, starea personală și emoțională este diferită la fel și feedback-ul partenerilor! Implicarea emoțională e alta, întodeauna alta.
Octavian Vlaicu: Profesorul Higgins, eu l-am gândit când am debutat, atunci aveam 30 și un pic de ani, da? L-am făcut conform vârstei pe care o aveam eu atunci. M-am gândit că sunt un profesor la 30 ceva de ani și m-am pus în situația aia. Normal că rolul se schimbă cu trecerea anilor, mai ales când vorbim de decenii, pentru că te maturizezi și îl joci un pic altfel.
Tudor Neagu: Au fost deci schimbări în maturitatea personajului….
Cristina Vlaicu: Chiar dacă există barierele impuse de text și partitură, de fiecare dată parcă reușești să găsești lucruri noi, neexplorate până atunci! Asta ține de fapt de frumusețea spectacolelor live!
Despre rolurile dificile
Tudor Neagu: Care a fost personajul care v-a pus cel mai mult în dificultate?
Octavian Vlaicu: Cel mai greu personaj a fost, din toate punctele de vedere, Mephisto. Și vocal, și muzical, și ca implicare. Mephisto adică Satana. Nu-i ușor pt un om cu credință să intri în pielea “dracului”.
Cristina Vlaicu: Da! Exact la același spectacol mă gândeam și eu. În Faust eu îl interpretez pe Siebel, un tânăr modest îndrăgostit de personajul feminin principal, Margareta. E un rol de travesti, însă nu în asta constă dificultatea lui, nici în cea a partiturii muzicale. Emoțiile resimțite în acest spectacol erau mai mult pentru Octavian…știam cat este de complicat și dificil ceea ce avea el de făcut și mă rugam în permanență să-i fie bine!! Recunosc, de cele mai multe ori mă simțeam mai mult ca un suporter spectator, decât parte a acestui spectacol! Slavă Domnului ca nu am ruinat nicio reprezentație 🙂
Cel mai greu este să joci pentru copii
Tudor Neagu: Cât de greu este să se facă trecerea de la o lume a copiilor, ca cea din micuța Dorothy, la una probabil mai mult îndreptată spre cea a adulților din „Bal la Savoy”?
Cristina Vlaicu: Cel mai greu este să joci pentru copii, pentru că ei sunt publicul cel mai exigent!! Dacă nu te cred și nu le place, te taxează imediat! Și nu ai vrea să joci la o sală plină de copii plictisiți și neîncrezători….mai bine îți semnezi demisia! În majoritatea spectacolelor pentru copii, personajele principale sunt copii! Copii care se joacă, care spun și fac totul în joacă!!! Ca adult sa interpretezi un personaj adult nu e atât de dificil pentru ca ești în perioada ta, însă ca adult să interpretezi un rol de copil te solicită, pentru ca trebuie să te întorci în copilăria ta și să rememorezi toată conduita ta de atunci, iar asta trebuie să o faci bine de tot, altfel micuții din public nu te vor crede!
Octavian Vlaicu: Mă bucur că ai pus întrebarea asta. Te invit să faci un execițiu de imaginație. Înainte de pandemie, noi aveam 6 – 8 spectacole pe lună, cu câte 2 – 3 premiere și cate 2-3 turnee pe an! Vei înțelege, poate, acest volum de muncă și cât de grea poate să fie trecerea de la un rol la altul, toate de factură diferită!. Iar Cristina a ajuns să aibă în 2018 chiar 10 spectacole diferite într-o lună,
Cristina Vlaicu: Atunci am spus că sunt o fată de ( nota) 10!
Octavian Vlaicu: Asta înseamnă pasiune și dragoste pentru meserie!
Tudor Neagu: Știți vreunul din voi să cântați la un instrument sau la mai multe?
Octavian Vlaicu: Ea a studiat violoncelul la liceul de muzică în clasele gimnaziale, iar eu am făcut pian şi cânt şi la chitară.
Tudor Neagu: Aveţi acasă instrumente?
Octavian Vlaicu: Avem acasă chitară și pian si violoncel la părinţii mei.
Despre mâncare și motoare
Tudor Neagu: Acum revenind puțin la planul personal, prânzul este gătit de ea și cina de el. Cum s-au împletit bucătăria ardelenească și cea moldovenească?
Cristina Vlaicu: Nu s-au împletit, mâncăm foarte ușor, mâncăm pește, fructe de mare, salate… multe salate, și dulciuri, gătite în casă! Mie îmi place mereu să descopăr retete noi și recunosc că rețelele de socializare mă ajută foarte mult. Preferam bucătăria italiană, mediteraneană!
Tudor Neagu: Aveți și o motocicletă acasă. Ați „botezat-o”?
Octavian Vlaicu: E Harley. Nu mai trebuie să dau nume la Harley. E o impietate. Am avut in urma cu multi ani o motocicleta Suzuki Intruder, pe care am botezat-o “Chat noir”, pentru ca eu intotdeauna am iubit pisica neagră. Chiar uite, înainte de a veni voi, plănuiesem așa pe moment, cu Cristina, să facem o escapadă pe Transalpina cu motocicleta, și asta o să și facem.
Tudor Neagu: În viața de zi cu zi, ce avantaj vă aduce faptul că gândiți și prin note muzicale?
Octavian Vlaicu: În momentul când faci muzică de mic și după aceea mai ai și norocul să profesezi cea ce ai învățat, se deschid mici alte universuri. Avem o altfel de gândire, o altfel de înțelegere asuprra sensului vieții, asupra relațiilor interumane , iar faptul ca vibrăm prin muzica, ne aduce mai aproape de frecvența Universului, care este o vibrație imensă!
Tudor Neagu: Sunteți recunoscuți pe stradă și dacă da, cum vă simțiți când vine cineva la voi?
Cristina Vlaicu: Stângaci. Mi s-a întâmplat să fiu recunoscută și m-am simțit oarecum stângace, nu am știut cum să reacționez. Da! M-a bucurat acest lucru, dar nu am luat-o ca pe un orgoliu personal. M-a bucurat faptul ca inca exista oameni care iubesc cultura adevara, oameni care frecventează sălile de spectacol și apreciază munca și dăruirea noastră! Iar eu întotdeauna am primit laudele și felicitările din urma spectacolelor in mod colectiv, nu personal, pentru ca emoția resimțită la final este dată de tot ansamblul, nu de un singur personaj!! Suntem o intreaga echipă care construiește și imparte sentimente!
Erwin Schrott și Aida Garifulina
Tudor Neagu: Pe cine admirați cel mai mult ca și interpret?
Octavian Vlaicu: Dacă este să mă refer strict la cântăreții de operă contemporani l-aș aminti pe Erwin Schrott. El este bas-baritonul acestui mileniu, și nu spun asta doar din considerente vocale. El este interpretul căruia nu ]i lipsește inteligența muzicală și geniul actoricesc!
Cristina Vlaicu: Aida Garifulina.
Octavian Vlaicu: Tu ai întâlnit-o pe Aida Garifulina.
Cristina Vlaicu: Da, da, mi-ar plăcea să stau lângă ea pe scenă. O admir din toate punctele de vedere. Și ca muzician, și ca frumusețe, ca tot, tot absolut.
Tudor Neagu: Și acum, ca de final, în Micuța Dorothy, muzica este compusă de Marius Țeicu. Dacă ați mai colabora cu dumnealui, la ce musical v-ați gândi?
Cristina Vlaicu: Nu sunt pusă la curent cu toate musicalurile dânsului, dar am înțeles că la Brașov se joacă un musical cu adolescenți, Nota zero la purtare.
Octavian Vlaicu: Micuța Dorothy e un spectacol pentru copii foarte drăguț, semnat de Marius Teicu care este un extraordinar compozitor. Dar să nu uităm ca noi suntem cântăreți de operă și menirea noastră este să cântam cat mai mult operă.
Interviu realizat de Tudor Andrei Neagu, clasa a IX-a, Colegiul Național C. D. Loga
Interviul este realizat în cadrul campaniei “Micii ziariști, în dialog cu marii oameni de cultură, pe www.stiripentrucopii.com Ediția a II-a”. Proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș.
