POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate. Snacks-urile romanilor antici
Anticii aveau „popcornul” lor. Vechii romani consumau anumite snacks-uri când urmăreau luptele gladiatorilor. Nu stăteau pe sec. practic, se purtau așa cum facem noi, azi, la cinema.
Filmul Gladiatorul II tocmai ce apare în cinematografele din România. Cum ar fi să îl savurați în compania unor gustări pe care romanii antici le serveau când mergeau să urmărească lupte cu gladiatori în Colosseum.
Dacă ați crezut că doar noi consumăm popcorn în fața televizorului sau al ecranului de cinematograf, vă spunem că și în antichitate oamenii voiau gustări când urmăreau evenimente de divertisment. Nu aveau cinematografe și filme, dar aveau lupte de gladiatori și curse de cai. Din 15 noiembrie veți putea intra în atmosfera de acum mai bine de 2500 de ani a Romei antice și a luptelor din Colosseum, la cinema. Gladiator II este un film epic de acțiune istoric regizat și coprodus de Ridley Scott. Servind ca o continuare a primului film Gladiator, lungmetrajul îi are în distribuție pe Paul Mescal, Pedro Pascal, Connie Nielsen și Denzel Washington.
Unul din snacks-urile preferate de romanii antici erau curmalele prăjite în miere. Sunt dulci, sărate, nucifere și foarte piperate. Pentru a prepara rețeta, nu e nevoie de cântar. Folosiți o cană de nuci, un sfert de cană de boabe de piper, 15 curmale mari, Medjool, sare fină și jumătate de cană de miere.
Începeți prin a măcina un pumn de muguri de pin, nuci și boabe de piper. În etapa aceasta puteți combina orice fel de nuci doriți sau aveți prin bucătărie.
Măcinați-le până formează o pastă grunjoasă. Tăiați câteva curmale Medjool (din acelea mari) și scoateți sâmburii. Umpleți apoi curmalele cu cât mai multă pastă de nuci și împachetați-le foarte strâns. Apoi, treceți curmalele printr-un strat subțire de sare fină care se va lipi de ele, dar nu vă îngrijorați, nu vor fi prea sărate. Încălziți într-un vas mierea și, odată ce începe să fiarbă, reduceți focul la minim. Puneți curmalele în miere și lăsați-le să se gătească timp de 3 – 5 minute. Scoateți-le apoi din miere, presărați restul de nuci deasupra și lăsați-le să se răcească complet înainte de a le servi.