Schimbare radicală în programa școlară. Elevii vor primi mai multe note
Ministerul Educației a anunțat transmiterea spre publicare în Monitorul Oficial al României două ordine de ministru importante. Unul cere aprobarea Statutului Elevului, iar celălalt cere aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. Începând cu acest an școlar va exista o schimbare radicală în programa școlară.
Odată cu anul școlar 2024 – 2025 elevii vor primi mai multe note. Nu bazate pe cunoștințe, ci pe comportament. Dacă până acum nota la purtare se acorda la finalul anului școlar, de acum ea se va acorda de mai multe ori pe an. Mai exact, după fiecare modul de învățare. Noutatea este prevăzută în Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
„La fiecare sfârșit de interval de cursuri (modul) se acordă o notă la purtare, prin care se evaluează comportamentul elevului și respectarea regulamentului unității de învățământ. La finalul anului școlar, se calculează media acestor note. Media rezultată se diminuează în mod corespunzător, cu câte un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate / an școlar. În continuare, este interzisă folosirea absenței ca mijloc de coerciție”, transmit reprezentanții Ministerului Educației.
Fiecare absență contează
Mențiunea legată de absențe apare în Statutul Elevului. Pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu / modul de specialitate, va fi scăzută media anual la purtare cu câte un punct.
În cazul în care elevii au un comportament neadecvat, există și alte sancțiuni care le pot fi acordate:
Observație individuală / mustrare scrisă;
Retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
Mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
Suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
Preavizul de exmatriculare;
Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, conform legii;
Exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ, conform legii;
Exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.
„Elevii sancționați cu suspendare, preaviz de exmatriculare sau exmatriculare cu drept de reînscriere beneficiază de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale. A fost menținut dreptul elevilor de a contesta sancțiunile. În situația în care, ca urmare a soluționării contestației care a fost însoțită de scăderea notei la purtare, sancțiunea este modificată sau anulată, se poate modifica, respectiv anula și decizia de scădere a notei la purtare”, mai transmit reprezentanții Ministerului Educației.