“Am fugit puțin de pe drumul destinului meu, dar destinul m-a prins și m-a dus înapoi” – Mezzo-soprana Aura Twarowska, intervievata de Alexandru-Petru Simion, 17 ani
Aura Twarowska este mezzo-soprană, solistă la Opera Națională Română Timișoara (1997-2010) și la Opera de Stat din Viena (2007 -2016). Este Cetățean de Onoare al Municipiului Lugoj din 2017 și câștigătoare a premiului pentru cariera artistică și pentru promovarea valorilor culturale românești în țară și în străinătate, Elite Art Club UNESCO acordat în 2019. Detalii dspre viața pe scenă și viața din spatele scenei, într-un interviu acordat jurnalistului Alexandru-Petru Simion, 17 ani.
Știu dinainte că o să fie bine tot ce fac pe scenă
Alexandru-Petru Simion: Puteți să explicați, pe înțelesul copiilor, ce este o mezzo-soprană și cu ce se deosebește de o soprană?
Aura Twarowska: Deci, o mezzo-soprană reprezintă vocea feminină care cântă pe un registru mai jos decât vocea de soprană. Soprana este acea cântăreață care cântă pe un ambitus înalt. Mezzo-soprana cântă pe un ambitus mediu și grav. Dacă ar fi să traducem mot à mot din italiană, mezzo-soprana înseamnă jumătate de soprană.
Alexandru-Petru Simion: Dacă aveți și cum gestionați emoțiile și tracul de pe scenă? Aveți cumva o rețetă sau o practică pe care o utilizați înainte de fiecare spectacol?
Aura Twarowska: Nu, eu nu am trac. Poate voi fi avut la începutul carierei, nici nu mai îmi amintesc. În primul rând, să stabilim ceva: sunt acolo pentru că îmi doresc. Aștept să fiu pe scenă, aștept cu bucurie. Muncesc și am încredere în mine și știu dinainte că o să fie bine tot ce fac pe scenă. Singurele emoții sau temeri sunt legate de pronunția impecabilă în toate limbile în care cânt și de memorarea textului. Linia melodică e greu să o uiți, să o încurci, dar textul întotdeauna. Să zicem, asta îmi dă o oarecare stare de atenție sporită.
Un repertoriu larg și 17 limbi
Alexandru-Petru Simion: Cât de dificil este să cântați în 17 limbi?
Aura Twarowska: În primul rând, nu prea cânt în toate deodată. În fiecare limbă în care am cântat, am lucrat o perioadă mai lungă sau mai scurtă, dar în general câteva săptămâni cu un vorbitor nativ. Dacă am cântat în cehă, am lucrat cu un corepetitor de la opera din Praga. Dacă am cântat în norvegiană, am lucrat cu un corepetitor din Norvegia. Am făcut un recital cu o colegă în limba japoneză, am lucrat cu ea. Am înregistrat o opera în limba chineză, o opera integrală, am lucrat cu un corepetitor chinez. Și așa mai departe.
Alexandru-Petru Simion: Vi se pare dificil să aveți un repertoriu atât de larg?
Aura Twarowska: Nu, nu mi se pare dificil. Există tipul acela de cântăreți care face carieră mare, cu 4-5 roluri pe care le cântă în toată lumea. Eu sunt un alt tip de cântăreț, căruia îi plac provocările. Mie îmi place munca, îmi place să învăț multe lucruri și nu e greu. Dar necesită o atenție sporită. Deci nu mă preocupă doar vocalitatea și tehnica vocală. Atunci m-aș limita la muzica italiană. Este uneori dificil, pentru că unele limbi seamănă între ele și trebuie să fiu atentă la foarte micile diferențe. De exemplu, limba poloneză cu limba cehă și cu limba slovacă sunt extrem de apropiate. Limba rusă e tot limba slavă, dar e mai distinctă. Dar acestea trei sunt foarte apropiate și aici făceam oarecare greșel în limba cehă, pentru că vorbesc poloneză. Între limbile acestea din aceeași familie, acolo e puțin dificil.
Rolul meu preferat este rolul pe care îl lucrez în acest moment
Alexandru-Petru Simion: Ați debutat pe scena operei Timișorene cu rolul titular din Carmen. Este acesta rolul dumneavoastră preferat?
Aura Twarowska: Răspunsul meu este invariabil. Rolul meu preferat este rolul pe care îl lucrez în acest moment. Rolul titular din Carmen era preferatul meu atunci când l-am lucrat. Mi-am dat întreaga silință și m-am implicat. Tratez toate rolurile cu aceeași dăruire și implicare,
Alexandru-Petru Simion: Cum se împacă scena cu activitatea pedagogică?
Aura Twarowska: Foarte bine. Nu există diferențe sau presiune pentru că în activitate de pedagog e foarte multă muncă. La fel este și în activitatea pe scenă, cele două nu se suprapun.
Destinul nu m-a lăsat, m-a prins și m-a dus înapoi
Alexandru-Petru Simion: Ați avut un moment în care ați dorit să renunțați la o carieră în domeniul artelor?
Aura Twarowska: Dacă mi-am dorit să renunț… da. Chiar la început, chiar în tinerețe, când am avut 18 ani, nu exista facultate de muzică în Timișoara. Am decis să mă duc la Facultatea de Științe Economice. În toamnă, când mă pregăteam să încep Facultatea de Științe Economice, s-a eliberat un post în Corul Filarmonicii Banatul. Am fost anunțată, am dat concurs așa că în toamnă am început și facultatea și cariera de muzician profesionist, Eu am fugit puțin de pe drumul destinului meu, dar destinul nu m-a lăsat, m-a prins și m-a dus înapoi. În anul șase de Științe Economice s-a deschis Facultatea de Muzică din Timișoara, așa că am urmat-o pe aceasta întrerupând studiul de la prima facultate. După cincisprezece ani am reluat Facultatea de Științe Economice și am încheiat-o. Îmi place să termin ce am început.
Alexandru-Petru Simion: Ați întâmpinat greutăți în ascensiunea dumneavoastră?
Aura Twarowska: Da, la tot pasul. Am încercat sa fiu un pârâu de munte, să trec pe lângă greutăți, ca pe lângă niște pietre. Nu să mă împiedic și să încerc să le tai. Am trecut pe lângă și mi-am văzut de drumul meu.
Muzica clasică e liniștitoare, iar copiii o înțeleg
Alexandru-Petru Simion: Există o preconcepție cum că opera, muzica clasică, nu sunt neapărat pentru copii. Ce sfat dați părinților care vor să-și ducă copii la opera, la filarmonică?
Aura Twarowska: Să o facă negreșit. Trebuie să încerce și spectacolele pentru copii, spectacolele de operă pentru copii, concertele educative. Nu e greu, nu e greu deloc. E un limbaj frumos, un limbaj liniștitor, o muzică liniștitoare pe care copiii o înțeleg.
Alexandru-Petru Simion: Ce diferență este între publicul timișorean și publicul din alte țări? Există o diferență?
Aura Twarowska: Există public și public. Fiecare teatru, fiecare sală are un alt tip de public și cu atât mai mult se diferențiază în funcție de cultură. Publicul vienez e foarte pretențios, de exemplu, și știe totul foarte bine. Publicul asiatic este de neimaginat de îndrăgostit de muzica noastră europeană, muzica clasică. După terminarea concertelor, stau ore întregi pentru autografe. Sute și mii de oameni stau în fața sălilor de concert la ieșirea artiștilor. Cel mai puțin plăcut nouă este, cum să zic, publicul absent. O sală pe jumătate goală. Deci asta e cel mai dureros pentru un artist. Există categorii diferite de public și dacă te obișnuiești îl iei ca atare și știi cum să îi te adresezi.
Interviu relaizat de Alexandru-Petru Simion, 17 ani, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara
Surse: https://fmt.uvt.ro/departamente/cadre-didactice-titulare-muzica-actorie/
Interviul este realizat în cadrul campaniei “Micii ziariști, în dialog cu marii oameni de cultură, pe www.stiripentrucopii.com Ediția a II-a”. Proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș.
