Ce știu timișorenii despre Meșterul Manole. Vox pop la spectacolul special de operă rock de Ziua Timișoarei
Meșterul Manole este o poveste foarte interesantă, fără îndoială. Dar câți dintre noi știu care este, de fapt, povestea unuia dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești? Aseară, pe scena din Parcul Rozelor Timișoara, a avut loc spectacolul „Meșterul Manole – Opera Rock” de Josef Kappl, al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian din București. Corespondenții speciali ȘTIRI PENTRU COPII au profitat de ocazie ca să afle ce știu spectatorii despre acest mit.
Povestea modernă a Meșterului Manole
La Zilele Timișoarei, sărbătorite în Parcul Rozelor, am avut parte de muzică rock și operă, într-o poveste modernă a Meșterului Manole. Ziua a doua a sărbătorii a fost ceva mai răcoroasă decât zilele precedente, cu “aer condiționat natura” după cum s-a exprimat prezentatorul Florin Mihoc. Un public numeros a fost fascinat de ce s-a întâmplat pe scenă și de costume. Deși muțti spectatori știau despre ce e vorba, au fost surprinși de varianta muzicală a poveștii. Spectatorii au fost foarte recunoscători pentru spectacolul oferit de către artiști, ridicându-se în picioare în final, în minute întregi de aplauze. Nici copiii nu s-au plictisit, având la dispozitie vată pe băț, clătite, înghețată și multe altele, dar și activitați gen artă din nisip cu caracterele lor preferate.
Ce știu spectatorii despre mit
“Știu povestea Meșterului Manole și mi se pare una foarte interesanta” ne-a spus Ecaterina, 30 de ani. Radu, 10 ani, a știut chiar să ne povestească subiectul: “Am învățat la școală. Legenda spune că Meșterul Manole a zidit-o pe sotia lui în zidurile Mănăstirii de Arges, pentru că se tot dărâma si nu rezista construcția. Din câte imi amintesc, trebuia să aduca o jertfă pentru ca manastirea să nu se dărâme.”
“Meșterul Manole este personajul principal al baladei populare Mănăstirea Argesului. El este, potrivit legendei, cel care a proiectat si construit Manastirea Curtea de Arges, pe vremea lui Negru Voda. Este un erou înzestrat cu trăsături ieșite din comun din legendele neamului romanesc”, Laura, 14 ani.
“Nu imi place că Manole a zidit-o pe soția lui în pereții mănăstirii”
În legendă Meșterul Manole și-a sacrificat soția însărcinată pentru a zidi Mănăstirea Argeșului. Este probabil unul dintre cele mai cunoscute mituri romănești, alături de Miorița. Deși pare o poveste inventată, această legendă are la bază adevăruri istorice” ne-a spus Ana, 21 de ani. Tot ea ne-a povestit că, deși nu îi prea imi plac piesele de operă, pentru că nu le intelege, acest musical cu tentă de operă i-a plăcut mult. Am avut răbdare să-l văd până la sfărșit. Mi-a placut interpretarea artiștilor”.
Larisa, în vârstă de 9 ani, ne-a spus că știe legenda de la bunica ei. “Ea imi spune multe povești când merg și stau la ea. Și chiar am fost să văd mănăstirea împreună cu părinții vara trecută. Nu imi place că Manole a zidit-o pe soția lui în pereții mănăstirii. Am venit în seara asta pentru a vedea povestea și sub forma de scenetă. Sincer îmi place mai mult să văd piesa decât să fiu nevoită să o citesc.”
Text si imagini:Mara Preotesoiu (10 ani), Mihai Butăriță (12 ani), Andrei Butăriță Fabrizzio (13 ani) – Scoala Generală Avram Iancu Nr. 19
Articol realizat în cadrul campaniei „Știri culturale din cartiere”, desfășurată în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.