Trei caravane medicale, prezente în comunitățile vulnerabile. Principalele afecțiuni diagnosticate la copii
România se confruntă cu o problemă majoră. Distribuția unităților medicale și a medicilor este inegală între zonele rurale și cele urbane, una dintre consecințe fiind o rată a mortalității infantile în mediul rural (6,8 la mia de copii născuți) cu 33% mai ridicată decât în mediul urban (5,1‰). Trei caravane medicale ale Salvați Copiii România sunt prezente în comunitățile vulnerabile.
Situația este îngrijorătoare. Mai puțin de jumătate (47%) din localitățile din România au suficienți medici de familie și 328 de comune nu au medic de familie. Fiecare caravană pusă la dispoziția Asociației Caravana cu medici este dotată cu ecografe cu două sonde și scaun ginecologic și pediatric. Dotările permit efectuarea de ecografii ale sânului, ale glandei tiroide, abdominale sau transvaginale. Până acum, caravanele au ajuns la peste 1.500 de copii și adulți din medii vulnerabile.
„Din motive socio-economice, copiii au fost aduși la consult de către asistenta comunitară și cu ajutorul analizoarelor și al unui consult de specialitate, am descoperit copii subnutriți, unul dintre ei cu o anemie hipocromă normocitară. Nu sunt patologii SF, însă copiii locuiesc în condiții grele și la medic nu au fost de mult timp”, a menționat Vladislava Coneschi, coordonator Caravana cu Medici Iași.
Principalele afecțiuni ale copiilor
„Cele mai des întâlnite patologii includ infecțiile respiratorii acute, cum ar fi bronșitele și pneumoniile, care sunt frecvente în sezonul mai rece. De asemenea, gastroenteritele virale, manifestate prin vărsături și diaree, sunt comune, mai ales în rândul copiilor mici. Pe lângă acestea, sunt întâlnite uneori și anemiile carențiale”, a explicat Andra Postelnicu, medic pediatru Caravana cu Medici.
În cadrul caravanelor, persoanele vulnerabile și copiii au acces gratuit la specialiști din diverse arii: pediatrie, cardiologie, ginecologie, pediatrie, medicină generală, oftalmologie, dar pot beneficia și de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, EKG și ecografie abdominală, examinări care pot depista o serie de afecțiuni. În urma acestor consultații, se eliberează scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.
„La o caravană pediatrică organizată într-o zonă rurală, am întâlnit un băiețel de cinci ani, care venise îmbrăcat cu cele mai bune haine: o cămașă albă impecabilă, sacou albastru si un mic papion. Când a fost întrebat de ce s-a îmbrăcat atât de frumos și dacă urma să meargă la biserică sau la o petrecere după consult, copilul a răspuns cu inocență și emoție că s-a pregătit special pentru echipa medicală, despre care auzise că va veni să ajute copiii din satul lui.
Emoționat și timid, dar cu ochii plini de speranță, a venit la consultul medical si la recoltarea analizelor. Atunci am descoperit că suferea de o problemă cronică de sănătate neglijată din cauza accesului limitat la servicii medicale. Efortul său de a se pregăti și a arăta cât mai bine a emoționat profund întreaga echipă, care a făcut tot posibilul să-i ofere îngrijirea necesară”, a subliniat Dr. Andra Postelnicu, medic pediatru Caravana cu Medici.