MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE. Tapiseria Bayeux și povestea sa
În lume există o mulțime locuri ale căror secrete nu au fost elucidate nici până în zilele noastre. ȘTIRI PENTRU COPII vă vorbește azi, la rubrica MISTERELE LUMII, ISTORII NEELUCIDATE, despre tapiseria Bayeux și povestea sa.
Prin definiție, o tapiserie este o țesătură decorativă din lână sau din mătase care înfățișează subiecte diverse. Cu siguranță ați văzut cel puțin o dată una. Fie acasă, la bunici sau poate într-o vizită la muzeu. Deși vorbim de o bucată de material, tapiseria Bayeux ascunde o poveste interesantă. Aceasta este considerată, potrivit bayeuxmuseum.com, o capodoperă a artei romanice din secolul al XI-lea. Se presupune că ar fi fost comandată de un episcop pe nume Odo, fratele vitreg al lui William Cuceritorul, pentru a înfrumuseța catedrala sa nou construită la Bayeux în 1077.
Tapiseria spune povestea evenimentelor care au înconjurat cucerirea Angliei de către ducele de Normandia. Sunt un fel de benzi desenate, dacă vreți. Totul a început în 1064, când Eduard Mărturisitorul, regele Angliei, l-a însărcinat pe cumnatul său Harold Godwinson să călătorească în Normandia pentru a-i oferi vărului său William succesiunea la tronul englez.
Într-o noapte de septembrie a anului 1066, câteva sute de corăbii, cu șapte mii de oameni și aproximativ două mii de cai la bord au pornit spre câmpul de luptă. Apoi, în 14 octombrie 1066 a început bătălia decisivă dintre trupele normande și cele anglo – saxone. Arcașii au pornit primii, apoi cavaleria normandă i-a urmat într-o coloană lungă, care s-a năpustit asupra infanteriei engleze, protejată de un zid de scuturi. Numărul victimelor a fost mare, luptele intense, iar caii fugeau. În final, Harold a fost lovit în ochi de o săgeată și a murit în luptă.
Obiectele precum tapiseria Bayeux oferă informații prețioase despre perioada din care provin. În acest caz, istoricii, și nu numai, pot observa cum arăta arhitectura civilă și militară, movilele castelelor, armura soldaților, scutul etc. De asemenea, tapiseria oferă informații și despre navigația maritimă în tradiția vikingă, iar detaliile prezintă viața de zi cu zi din secolul al XI-lea.