Experiențe inedite de circ contemporan în cartierele din Timișoara
Școala de Circ din Timișoara oferă experiențe inedite de circ contemporan în cadrul proiectului „INSPIR. Impuls în cartiere”. Acesta se desfășoară până în 28 iunie în diferite locații neconvenționale din oraș. Activitățile culturale și educaționale contemporane se adresează mai multor categorii de public.
Proiectul include spectacole de circ contemporan și artă de stradă, ateliere, prezentări publice organizate cu participanți din diverse cartiere, dar și un eveniment de final la cortul de pe malul Canalului Bega. „Vei putea să participi la crearea unei prezentări cu public care se va juca chiar la tine în cartier. Vei învăța să jonglezi. Să faci acrobații pe trapez și să-ți atingi un potențial nebănuit de jongleur sau acrobat”, transmit organizatorii.
În data de 9 mai începe un mini – turneu denumit „scena de foc”. Spectacolul va fi susținut alături de compania franceză de circ „Fille d’Hestia” al Cie Mistyca Salvaje din Franța, de la ora 21:00, în cartierul Kuncz. Publicul se poate bucura de aceeași formație și în 10 mai, în Piața Traian, dar și în 11 mai, în Zona Lipovei. În data de 12 mai, spectacolul „TREI” al companiei „Circ Discret” va lumina în Parcul Karlsruhe. Circ Discret este compania artistică a Școlii de circ din Timișoara și pune în scenă spectacole de artă de stradă și circ contemporan dedicate publicului larg și savurate de către spectatori de toate vârstele. Toate reprezentațiile au loc la ora 21:00.
Alte evenimente din cadrul proiectului
Proiectul „INSPIR. Impuls în cartiere” se referă cu precădere la manifestări artistice desfășurate în stradă. Activități de educație non-formală și învățare prin experiență. Așadar, programul activităților vizează mai multe tipuri de public. Printre spectacole se mai numără și „Claunu & Cluna”, care va avea loc în Parcul Karlsruhe, în 13 mai. Apoi, în 15 și 17 mai au loc ateliere de inițiere în artele circului. Ele sunt dedicate atât elevilor, cât și adulților. Vineri, 17 mai, va avea loc și evenimentul final în cartier, cu numere de circ susținute de participanții din cartier, un „circus sharing” și ateliere de inițiere ghidate de către participanții din cartier.
„Același spectacol, „Claunu & Cluna”, va avea loc pe 19 mai în zona Kuncz, urmat între 23 și 25 mai de ateliere de inițiere în artele circului, cu doritorii prezenți din cartier. Ziua de sâmbătă, 25 mai, va fi alocată evenimentului de încheiere în cartier, în aceeași formulă din Parcul Karlsruhe. Vom continua cu același spectacol și în Piața Traian pe data de 2 iunie, eveniment urmat de ateliere în zilele de 6, 7 și 8 iunie, cu un eveniment final sâmbătă, 8 iunie. Venim și în Zona Lipovei cu „Claunu & Cluna” pe data de 9 iunie. Și vă invităm la ateliere în zilele de 13, 14 și 15, cu un eveniment de încheiere sâmbătă, 15 iunie”, mai transmit organizatorii.
Cinci zile de perfecționare și un super spectacol de încheiere a proiectului
Cei dornici să învețe mai mult sunt invitați în perioada 24 – 28 iunie la un stagiu de perfecționare. Participanții se vor antrena timp de patru ore în fiecare dimineață, la baza de lângă Casa cu Iederă. „Prietenii circari de la The Serious Road Trip Besancon vor fi alături de noi pentru susținere și schimb de bune practici. Desigur, încheiem grandios cu un super eveniment vineri, 28 iunie, Respir, spectacol cu participanții la stagiu, „circus sharing” și ateliere de inițiere ghidate de către participanți împreună cu invitații din Franța. Marcăm finalul evenimentului cu stil, prin spectacolul de funambulism (echilibru pe cablu) „Familia Firescu”, care se înalță până la 4m deasupra solului”, mai transmit organizatorii.