Locuri de poveste din România. Salina Slănic Prahova
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
La aproximativ 100 km de București se află una dintre cele mai mari saline din Europa: Salina Slănic Prahova. Potrivit Primăriei Slănic, zona a reprezentat de-a lungul timpului un mare centru de exploatare. Istoria spune că ținutul i-a aparținut începând cu anul 1685 lui Cantacuzino. Trei ani mai târziu a fost deschisă și prima exploatare de sare pe Valea Verde, iar în 1713, ținutul a fost donat Mănăstirii Colțea din București.
De-a lungul timpului, o data cu evoluția tehnologiilor de extracție a sării din adâncuri, la Slănic au fost deschise mai multe mine, din fiecare extrăgându-se sare pentru decenii la rând. Mina Unirea, cea mai cunoscută dintre ele, a fost deschisă în anul 1938, exploatarea începând însă cinci ani mai târziu. Apoi, din anul 1970, mina a devenit obiectiv turistic.
În salină pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp, temperatura este de 12 grade Celsius. Mina este formată din 14 camere cu înălțime de până la 50 metri și fiecare are o anumită întrebuințare. Unele încăperi sunt dedicate celor care au afecțiuni respiratorii, iar în altele sunt amenajate locuri de joacă, un bufet sau chiar terenuri de sport. Una dintre cele mai impresionante camere este Sala Genezei, acolo unde sunt prezentate turiștilor impresionantele statui sculptate în sare ale lui Traian și Decebal. Accesul în subteran se face cu liftul, pe o distanță de peste 200 metri.
Mina Unirea este deschisă de miercuri până duminică. Programul este următorul: 09:00 – primul transport în subteran, 15:30 – ultimul transport în subteran, 16:30 – ultimul transport din subteran. Tarifele de vizitare sunt de 45 lei / zi pentru adulți și 30 lei / zi pentru copii și elevi cu vârste cuprinse între trei și 18 ani. Copiii mai mici de trei ani pot intra gratuit, cu recomandare medicală sau pe răspunderea adultului însoțitor.