Șapte copii luptă, la propriu, în cadrul unei competiții internaționale
Mâine, 24 februarie, șapte copii din Timiș luptă, la propriu, în cadrul unei competiții internaționale. Turneul Internațional de lupte greco – romane „L’adoborec” este găzduit de localitatea Nesvady din sud – vestul Slovaciei.
În cursul zilei de azi cei șapte sportivi ai Clubului Heracle se îndreaptă către locul în care se va desfășura competiția. Meciurile pentru care s-au antrenat și pe care sunt hotărâți să le câștige vor avea loc mâine, 24 februarie. Cei șapte copii care reprezintă clubul în cadrul competiției sunt elevi în cadrul Școlii Gimnaziale Ghiroda. Cinci dintre ei sunt în clasa a VII-a, unul în clasa a VIII-a, iar cel mai mic dintre ei este în clasa a IV-a. Luptătorii sunt însoțiți la competiție de Vitalie Eriomenco, unul dintre sportivii medaliați la marile întreceri internaționale, campionate europene și mondiale.
Concret, cei șapte reprezentanți ai Clubului Sportiv Heracle la ediția din acest an a turneului internațional de lupte greco-romane „L’adoborec” sunt:
Chirila Radița (categoria 30 kg)
Vadim Țarelunga (categoria 38 kg)
Emanuil Ceban (categoria 41 kg)
Andrei Sochirca (categoria 44 kg)
Adrian Popescu (categoria 48 kg)
Artiom Popescu (categoria 52 kg)
Artiom Smetanca (categoria 57 kg)
De asemenea, Centrul de pregătire din comuna Ghiroda al Heracle găzduiește în această săptămână un cantonament internațional. La acesta participă și luptători din țări precum Cehia, Grecia și Serbia, iar antrenamentele sunt conduse de antrenorul Roman Zgardan.
Copiii cool fac sport
Mișcarea este importantă atât pentru copii, cât și pentru adulți. Indiferent de sportul practicat, fiecare aduce o mulțime de beneficii. Atât fizice, cât și psihice. Realitatea este însă că, din păcate, țara noastră se numără printre cele mai sedentare din lume, ocupând locul cinci. Copiii nu fac sport, iar părinții, din păcate, le sunt exemple de cele mai multe ori. Acesta este un lucru grav fiindcă cei mici trebuie să facă mișcare pentru a dezvolta armonios și sănătos. Mai ales că mulți devin obezi. Mai multe despre subiect, aici.