Băuturile energizante, interzise la vânzare minorilor. Parlamentul a decis
Parlamentul a decis: băuturile energizante, interzise la vânzare minorilor. Măsura vizează inclusiv automatele cu produse alimentare, iar amenzile pot ajunge și la 30 de mii de lei.
Acum cateva zile vă anunțam ca Dumitrița Gliga, membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților, anunța într-o postare pe Facebook că mai e doar un pas de făcut în cazul unei legi cu privire la băuturile energizante. Astăzi, proiectul a fost adoptat la Camera Deputatilor cu 238 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” și 12 abțineri. Camera Deputaților este for decizional, urmând ca legea să intre în vigoare dacă va fi promulgată de președintele Iohannis.
Stirea inițială
Concret, proiectul de lege, interzice comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor energizante către minori. Inclusiv prin automate comerciale. Inițiativa îi aparține președintelui Camerei Deputaților, Alfred Simonis. El a depus, odată cu acest proiect, și unul care vizează interzicerea țigărilor electronice.
„Energizantele conțin substanțe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central. Reprezintă un real pericol pentru sănătatea copiilor. Cât despre țigările electronice, acest proiect de lege a apărut în urma mai multor discuții pe care le-am purtat. În special cu reprezentanți ai sistemului de învățământ, care s-au plâns de un adevărat fenomen care se petrece chiar în școli. Ușurința cu care se pot procura aceste țigări este uluitoare”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Alfred Simonis, după depunerea celor două proiecte în Parlament.
Băuturile energizante, o amenințare la adresa minorilor
Proiectul de lege care interzice comercializarea energizantelor în rândul minorilor face referire la anumite băuturi. Concret, la cele care conțin combinații variate de arbohidrați, vitamine, minerale și stimulatoare. Printre ele amintim cafeina, carnitina, guarana, glucuronolactona și alți compuși similari.
„Servirea de băuturi alcoolice minorilor, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice sau a energizantelor către minori vor fi sancționate. Cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei. Dacă fapta se produce în incinta instituțiilor de învățământ, a instituțiilor de sănătate și în spațiile destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, amenda aplicabilă este de la 10.000 lei la 30.000 lei. În cazul nerespectării repetate a comercializării sau oferirii de băuturi energizante către minori de către unitățile autorizate să le comercializeze, se dispune măsura suspendării activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile”, transmite Dumitrița Gliga, prin intermediul unei postări pe Facebook.
În aceeași postare Simonis amintește de un studiu realizat în anul 2016 de Institutul Național de Sănătate Publică. Conform acestuia, 74% dintre participanții cu vârste cuprinse între 16 – 18 ani și 42% dintre cei cu vârsta peste 55 ani au consumat băuturi energizante. „Comercializarea fără restricții a unor astfel de băuturi reprezintă o amenințare la adresa minorilor. Prezenta propunere legislativă vine ca urmare a nevoii de a reduce expunerea la produse care le pun în pericol sănătatea. Au fost chiar și situații extreme. În care s-a ajuns la decesul minorilor, pe fondul consumului unor astfel de produse”, mai transmite Dumitrița Gliga.