Global Knowledge Vault, proiectul menit să salveze planeta în cazul unei catastrofe
Pe glob au loc mai multe conflicte, iar din acest motiv unii se gândesc că ar putea urma un eveniment catastrofal, cum ar fi cel de-al Treilea Război Mondial. Global Knowledge Vault reprezintă proiectul menit să salveze planeta în cazul unui astfel de eveniment tragic.
Într-un buncăr din Alpii elvețieni, o firmă americană a instalat un disc de memorie „superman”, care conține un rezumat al istoriei omenirii. Situat în adâncul unei zone muntoase de lângă Flums, în Elveția, discul a fost proiectat de geniștii de la laboratorul de optoelectronică al Universității Southampton. Acesta conține 60 de milioane de pagini microscopice de cunoștințe umane și este proiectat astfel încât să supraviețuiască unui holocaust nuclear.
Arhiva de dimensiuni mici, gravată cu laser, conține întregul conținut al Wikipedia și al arhivei lingvistice Rosetta, potrivit thesun.co.uk. Viitoarele completări vor conține 100.000 de cărți și milioane de fotografii și ilustrații care acoperă fiecare aspect cheie al culturii, artei, literaturii, științei, sportului și istoriei mondiale.
Arhive similare pe fiecare continent
În spatele proiectului Global Knowledge Vault se află Fundația Arch Mission. Aceasta are de gând să instaleze astfel de arhive pe fiecare continent. Unul din discuri s-a aflat în torpedoul mașinii Tesla Roadster a lui Elon Musk, destinată spațiului cosmic. Președintele proiectului, Nova Spivack, a invitat reprezentanții The Sun să vadă primul „disc terestru” instalat la Galeria de testare Hagerbach. O imensă bază de cercetare și dezvoltare ascunsă sub un munte.
„Dacă se întâmplă ceva cu adevărat rău pe Pământ, aceasta va fi polița noastră de asigurare planetară. Rezerva noastră. Pare din ce în ce mai probabil că ceva catastrofal s-ar putea întâmpla în timpul vieții noastre. Suntem în întârziere cu un cataclism geologic. Ca să nu mai vorbim de exploziile de energie cosmică și de toate riscurile pe care oamenii înșiși le provoacă. Război nuclear, apocalipsă biologică etc. Așadar, acest proiect este literalmente despre salvarea lumii. Toate cunoștințele, istoria, arta, știința și cultura noastră. Astfel încât să nu poată fi pierdute niciodată”, a declarat Nova Spivack, potrivit sursei citate.
Fondat în 1970, masivul buncăr are 5,5 km de tuneluri subterane, caverne și laboratoare și chiar propria cale ferată în miniatură. Buncărul modern are chiar și propriul restaurant și un spațiu imens pentru întâlniri. Și, în ciuda faptului că se află la sute de metri sub o stâncă solidă, dispune de o conexiune Wi-Fi și telefonică puternică.
Dicționar
Cataclism: schimbare bruscă în caracterul și în condițiile naturii și ale vieții pe Pământ, sub influența unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare;