PRIN LUMEA MODEI. Ce purtăm în noaptea de Revelion în funcție de ce vrem să transmitem
Poveștile din lumea modei sunt fascinante și fabuloase. O perspectivă în perpetuă schimbare, piese care revin, constant, în trend, moda e un loc unde creativitatea nu are limite. Și nici nu ar trebui să aibă. Astăzi, la rubrica PRIN LUMEA MODEI, vorbim despre ce ar trebui să purtăm în noaptea de Revelion, în funcție de ce vrem să transmitem.
Indiferent de cum aleg oamenii să-și petreacă noaptea dintre ani, toți acordă o importanță ținutei pe care o poartă. Într-adevăr, fetele, domnișoarele și doamnele sunt mai preocupate de acest aspect, însă nici băieții sau bărbați nu neglijează întru totul asta. Când ne gândim la ținutele de Revelion gândul ne zboară, în primă fază, la eleganță și sclipici. Mult sclipici. Apoi, cel mai probabil ne gândim la roșu, o culoare de sezon în această perioadă.
Indiferent că alegeți să purtați o rochie, o fustă sau pantaloni, accentul se pune mai mult pe culoare, fiecare având o semnificație aparte. În multe țări purtarea unei anumite culori în noaptea de Revelion reprezintă o tradiție. Potrivit goodhousekeeping.com, în Brazilia oamenii poartă alb pentru a atrage pace în noul an. De asemenea, în Italia, roșul este culoarea care trebuie îmbrăcată pentru a avea succes.
Culorile și semnificațiile lor, în modă
Dacă printre dorințele pentru noul an se numără consolidarea legăturilor cu oamenii, atunci cea mai potrivită culoare de purtat este rozul. Aceasta reprezintă prietenia și pacea interioară și încurajează dragostea și afecțiune. În același timp, îmbunătățește relațiile. Dacă ești o persoană care iubește distracția, poți transmite acest lucru purtând ceva portocaliu, culoarea simbolizând în zilele noastre acest lucru.
Verdele, o culoare asociată cu natura, simbolizează vitalitate și duce cu gândul la o viață nouă. La fel cum, în fiecare an, primăvara, natura revine la viață. Pentru a transmite pozitivitate și optimism cea mai potrivită culoare este galben. În plus, aceasta oferă un plus de luminozitatea oricărei ținute. Movul este o culoare asociată cu regalitatea, creând o atmosferă plăcută în cadrul unei petreceri, de exemplu, iar albastrul ne duce cu gândul la relaxare și calm.
Strălucitor și elegant, argintiul a devenit o culoare asociată cu Anul Nou, așa că niciodată nu va fi o alegere greșită. Auriul este, de asemenea, o altă culoare des întâlnită la petrecerile și în ținutele de Revelion. Aceasta este asociată cu succesul și împlinirea, lucruri pe care toată lumea și le dorește de la noul an. Pentru a transmite puritate și seninătate, atunci cea mai potrivită ținută este cea care include articole vestimentare albe. Și, în cele din urmă, nu putem să nu amintim de roșu, o culoare despre care se spune că aduce noroc.