• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • decembrie 21, 2024

Cum să faci decorațiuni de Crăciun unice. E foarte simplu

Sărbătorile de iarnă sunt aproape, Moș Crăciun se pregătește de zor pentru ziua-n care va împărți cadouri celor mici, iar magazinele sunt pline de decorațiuni, care mai de care mai frumoase. Vă spunem un secret: cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun sunt cele unice, făcute chiar de mâna voastră. Deși unele par greu de realizat, procesul este unul foarte simplu. Iată câteva idei.

Fulgii de zăpadă sunt elemente reprezentative pentru această perioadă, iar din brazi sunt nelipsiți. Fie că vreți să-i puneți în brad, să decorați casa sau să-i oferiți cadou bunicilor sau prietenilor, mai jos aveți o idee simplă de a-i realiza. Veți avea nevoie de bețișoare de urechi, lipici și o foarfecă sau un clește (aici cereți ajutorul unui adult). Procesul de realizare este simplu, iar la final rezultă un fulg de nea frumos și spectaculos, dar mai ales unic.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Paper Craft Ideas (@paper_craft_ideas_)

La fel de interesante și de simplu de realizat sunt și steluțele de mai jos. Pentru realizarea lor aveți nevoie de hârtie de copt, o foarfecă și un pistol de lipit. Aceste decorațiuni vor arăta minunat în bradul vostru de Crăciun, al prietenilor sau al bunicilor și vor da o notă elegantă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Emelie larsson (@asplundsvillan)

Cum să faci îngerași și brăduți

Tot de hârtie (de data aceasta normală), foarfecă și lipici ai nevoie și pentru a realiza îngerași adorabili. În plus, vei mai avea nevoie de o bilă de lemn sau un glob mic, care va înlocui capul, și de puțină ață pentru a-i face o agățătoare. Pe lângă faptul că rezultatul este unul foarte drăguț, procesul de realizare este unul simplu și destul de rapid.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Ashley | Home Interiors, Garden & DIY (@east_shore_home)

Îngerași la fel de simpatici pot fi realizați și din tuburile de carton de la hârtia igienică sau de la rola șervețelelor de bucătărie. Cu ajutorul unei foarfece taie fâșii subțiri de carton, iar apoi îndoaie-le și lipește-le între ele ca în clipul de mai jos. Pentru un plus de originalitate, lipește o steluță în locul în care se îmbină toate fâșiile de carton.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Jasmin Markiewicz|@fraeullein_jasmin (@fraeullein_jasmin)

În această perioadă peste tot pe unde mergem vedem decorațiuni sub formă de brazi. Fie ei cu sclipici, fără sclipici, din beteală sau chiar din metal. Pentru a vă crea proprii brazi veți avea nevoie de ață, carton, steluțe și câteva bețișoare de lemn pe care le puteți lua de afară. Pe lângă toate acestea veți mai avea nevoie de o foarfecă și un lipici sau un pistol de lipit. Tot ce trebuie să faceți este să „îmbrăcați” triunghiuri de carton în ață, iar la final să lipiți o steluță în vârf.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de little SweetArt (@little_sweet_art)

Cum să-ți pui, la propriu, pasiunile în brad

Fiecare copil are o pasiune, iar ea poate fi pusă și în brad. Cum? Foarte simplu. Ai nevoie de ață, o bandă adezivă și o foarfecă. Dacă, de exemplu, îți plac mașinile, le poți pune în brad. Tu le alegi pe cele mai frumoase, însă ai grijă să nu fie foarte mari sau grele, iar adulții te pot ajuta să le transformi în globuri, ca în videoclipul de mai jos. Același principiu poate fi aplicat și la alte jucării, cum ar fi păpușile sau mingile.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Stephanie Daniel | DIY & Home Decor (@homewiththedaniels)

Sursă foto: unsplash.com/micheile henderson

Cum arată fulgii de zăpadă la microscop

  • Tags:
  • copii
  • Craciun
  • decorațiuni
  • decoratiuni de craciun handmade
  • familie
  • handmade
  • stiri pentru copii

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com