Ada Hausvater, directorul general al Naționalului timișorean, a fost recompensată cu Premiul Galei Constantin Brâncoveanu,
Teatrul Național din Timișoara are bucuria să anunțe că ieri, 16 noiembrie 2023, Ada Hausvater, directorul general al Naționalului timișorean, a fost recompensată cu Premiul Galei Constantin Brâncoveanu, la secțiunea Teatru. Juriul care a acordat premiile din acest an a conferit Adei Hausvater această distincție ca o binemeritată recunoaștere a relevanței și a excelenței parcursului său în domeniul teatrului.
În prezentarea introductivă, prof. univ. dr. Ludmila Patlanjoglu, teatrolog reputat, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu Mureş, preşedinte și, ulterior, președinte onorific al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – Secția Română, a elogiat cariera Adei Hausvater, atât în direcția managementului teatral. A remarcat viziunea și calitatea leadership-ului său, traduse în evoluția Teatrului Național din Timișoara și în rolul managerului Teatrului Național în inițierea, pregătirea și impactul la nivel național și internațional al Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023, cât și în ceea ce privește calitatea proiectului său regizoral de recuperare a clasicilor pentru spectatorul secolului al XXI-lea.
O carieră didactică de exceptie
În egală măsură, Ludmila Patlanjoglu a insistat asupra carierei didactice a Adei Hausvater, insistând asupra faptului că implicarea sa în educația viitorilor actori, în calitate de conferențiar universitar al Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, a început să determine, dincolo de un program coerent de sprijin pentru studenți, apariția unor valori actoricești individuale, recunoscute prin premii importante – Premiul UNITER pentru debut, Marele Premiu, Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul publicului la Gala Tânărului actor HOP etc.
Valorea – singurul vector capabil de a asigura evoluția
La rândul său, Ada Hausvater a subliniat importanța profesionalismului, a valorii care este singurul vector capabil de a asigura evoluția în societate. A arătat că Teatrul Național din Timișoara este, din acest punct de vedere, un exemplu de bune practici, în sensul importanței deosebite pe care a acordat-o în toți cei 18 ani de când conduce Teatrul Național din Timișoara impunerii valorii profesionale, deși a început acest drum ca cea mai tânără și singura femeie – director de teatru național.
Totodată, Ada Hausvater a ținut să salute atitudinea democratică a Ministerului Culturii care a lăsat decizia evaluării managerilor de teatru în mâna comisiilor de specialitate și să facă o reverență membrilor comisiei care a avut curajul să deschidă această poartă unui tânăr regizor, exclusiv pe baza valorii și coerenței unui proiect de management.
„Întreaga mea carieră a început cu o onestitate absolută. Am crezut tot timpul în valoare și, având șansa unei educații minunate, aveam posibilitatea să aleg multe cariere. De optsprezece ani conduc Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Am avut șansa de a întâlni acolo profesioniști care au pus accentul pe valoare și care, totodată, au riscat și au câștigat, într-un final, deoarece, iată, Teatrul Național din Timișoara funcționează foarte bine. Întreaga mea carieră de director a avut complet legătură cu faptul că sunt regizor de teatru. Dacă în acest moment Teatrul se dezvoltă și merge pe atât de multe direcții – de la dezvoltarea trupei la dezvoltarea spațiilor de spectacole, la dezvoltarea Fabricii de decoruri, la faptul că Festivalul nostru de teatru a devenit un festival internațional, punând în centru dramaturgia românească într-un context internațional, toate au legătură cu acest instinct care se numește regia de teatru.
Teatrul înseamnă viața însăși
Teatrul ne dă posibilitatea să alegem. Noi toți suntem mult mai bogați prin faptul că, mergând la teatru, învățăm să ascultăm, învățăm să comunicăm, învățăm să fim generoși. Apreciez faptul că Fundația Alexandrion privește către Teatrul Național din Timișoara, condus de cineva care, deși atunci când a început, era foarte tânăr, a dezvoltat un sistem teatral bazat fundamental pe valoare. Vreau să mulțumesc colegilor mei din Timișoara și, nu în ultimul rând, publicului. Aș vrea, în final, să transmit, în special celor tineri, un gând: să aibă încredere că, întotdeauna, o floare face primăvară” a precizat Ada Hausvater în discursul său de mulțumire.
Despre Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu
Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, eveniment organizat de Fundația Alexandrion, își propune să „răsplătească munca și dedicarea de-o viață a oamenilor de cultură din România și din străinătate, care au contribuit la dezvoltarea diferitelor domenii de cunoaștere”, declară organizatorii. Această recunoaștere vine ca o onorantă completare a distincțiilor conferite de foruri din România și din străinătate directorului general al Teatrului Național de-a lungul timpului.