Teatrul Național din Timișoara – capitala europeană a teatrelor publice din Europa
Teatrul Național din Timișoara devine capitala europeană a teatrelor publice din Europa. Astfel, între 9 și 12 noiembrie, Naționalul timișorean găzduiește Conferința Internațională a Convenției Teatrale Europene, cea mai extinsă rețea teatrală a Europei.
Peste 80 de reprezentanți ai celor 59 de teatre membre din peste 35 de țări au confirmat prezența la acest prestigios eveniment teatral.
Ce este ETC
Convenția Teatrală Europeană – ETC – a fost creată în 1988 cu scopul de a promova circulația europeană a spectacolelor de teatru, a conceptelor teatrale și a patrimoniului spectacologic și lingvistic al țărilor care alcătuiesc acest construct integrator al Uniunii Europene.
SHARE, titlul acestei ediții a Conferinței Internaționale de Teatru, împărtășește pe deplin principiile Teatrului Național din Timișoara privind cercetarea noilor realități europene, dialogul și colaborarea. Se definește ca purtătoare a mesajului profesionalismului, schimbului de idei și de experiențe și, în ultimă instanță, ca purtătoare a mesajului democratic și umanist.
Teatrul Național din Timișoara este membru al Convenției Teatrale Europene din anul 2010, această ediție a Conferinței Internaționale fiind a doua pe care o organizează, la șapte ani după prima întâlnire europeană a teatrelor din Europa la Timișoara.
Unitatea teatrală europeană, rezultatul unor provocari
În cadrul Conferinței Internaționale de Teatru de la Timișoara, membrii Convenției Teatrale Europene vor analiza, în termeni de similitudini și diferențe, parcursul teatrelor publice din Europa. Vor reflecta asupra felului în care noile realități istorice, politice sociale și culturale provoacă unitatea teatrală europeană. Nu în ultimul rând, vor dezvolta formule prin care teatrele membre să își poată acorda particularitățile de funcționare într-o serie cât mai extinsă de proiecte comune și colaborări, de participări în programele europene inițiate și gestionate de ETC.
În sfârșit, reprezentanții celor 35 de teatre europene vor fi alături de spectatorii din Timișoara la trei dintre cele mai renumite și mai îndrăgite spectacole ale Teatrului Național.
Exod, regia Oskaras Koršunovas – joi, 9.11, ora 19, la Sala Mare
Vocile orașului – Central Park, coregrafia Pál Frenak – vineri, 10.11, ora 19, la Sala 2
Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese în regia lui Radu Iacoban – sâmbătă, 11.11, ora 19, de asemenea, la Sala Mare.