Locuri de poveste din România. Cascada Vârciorog din Arieșeni
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
În apropierea satului Vamvucești, la aproximativ 5,5 km de centrul comunei Arieșeni, se regăsește o cădere spectaculoasă de apă. Cascada Vârciorog are o înălțime de 15 metri și este situată într-o pădure de conifere de la poalele Vârfului Piatra Grăitoare. Acum, că a venit toamna, imaginați-vă ce peisaj de poveste se creează. Culorile arămii ale frunzelor cu sunetul apei care coboară pe stânci formează o imagine de-a dreptul fascinantă. Un alt aspect interesant este că atât cascada, cât și zona din jurul ei constituie o rezervație peisagistică protejată de lege.
Pentru a ajunge la ea turiștii trebuie să plece din centrul comunei Arieșeni și să urmeze drumul național înspre Vârtop. După 2,5 km pe partea stângă apare un alt drum, marcat cu un indicator. De acolo, pe calea ce însoțește Valea Vârciorog, iubitorii de drumeții mai au de parcurs 3 km. O excursie la Cascada Vârciorog e potrivită pentru întreaga familie. Drumul este accesibil atât pentru adulți, cât și pentru copii, iar priveliștea este minunată. În cea mai mare parte turiștii au de străbătut pădurea, pe malul râului.
Ce mai poți vedea în apropierea cascadei
Dacă alegeți să vizitați cascada, e important să știți că în zonă mai există o atracție turistică interesantă. Este vorba despre Stânca Piatra Grăitoare, care „stă de vorbă” cu turiștii. Singura problemă e că le răspunde cu aceleași cuvinte. Dacă strigați lângă stâncă peretele produce un ecou, ceea ce înseamnă că veți auzi încă o dată strigătul. Traseul până la Piatra Grăitoare nu este marcat, însă, potrivit arieseni.pro, pentru a ajunge la ea trebuie să urmați drumul ce urcă destul de abrupt prin spatele cascadei Vârciorog, până dați de niște colibe de munte. Treceți de ele pe o cărare, traversați pădurea de brad și molid, iar apoi urcați pe creastă până la Piatra Grăitoare.