Zeci de ateliere, mâncare și muzică pentru întreaga familie. Când începe Festivalul de gastronomie „LA PAS”
În perioada 13 – 15 octombrie Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși” din Timișoara găzduiește Festivalul de Gastronomie Artizanală „LA PAS”. Întreaga familie, de la mic la mare, este așteptată cu zeci de ateliere, mâncare și muzică.
Festivalul este organizat de Asociația CRIES – centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare. Pentru pregătire asociația a colaborat cu peste 200 de artiști artizani, producători, bucătari. De asemenea, s-au implicat și profesori, elevi, tineri sau profesioniști din organizații locale naționale, internaționale și europene. Artizanii LA PAS vor oferi o diversitate de produse alimentare preparate după rețete tradiționale sau inovatoare, folosind în mare parte ingrediente locale și practici de producție sustenabilă. Bere artizanală produsă local, meniuri vegetariene și vegane, preparate cu specific local și internațional, cidru artizanal, mied, sucuri presate la rece, gemuri, zacuscă, prăjituri, pâine artizanală, produse lactate și brânzeturi de specialitate – toate acestea fac parte din oferta gastronomică a ediției din acest an.
Pe durata festivalului vor fi organizate demonstrații ale unor practici tradiționale de gătit. Printre ele se numără prepararea magiunului după o rețetă din Țara Momârlanilor, a pitei în țăst, așa cum se face la Margina, sau a cocoloșului cu brânză de burduf rumenit pe jar, după o rețetă din Mărginimea Sibiului.
Festivalul promovează sustenabilitatea, iar în cadrul evenimentului nu se va comercializa apă îmbuteliată. Participanții sunt încurajați să-și ia propriul recipient cu apă. În plus, nu se folosesc ambalaje de plastic de unică folosință, se colectează selectiv gunoiul și se încurajează consumul responsabil și reducerea risipei alimentare. Intrarea la festival este gratuită.
Programul activităților din cadrul festivalului
Evenimentul va fi deschis vineri, 13 octombrie, de la ora 16:00, cu momentul artistic „Hai LA PAS. Încetinește ritmul”. Acesta va fi susținut de elevii de la Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria”. În fiecare zi, timișorenii și turiștii sunt așteptați la programul de concerte, variat și pentru gusturi diverse, susținut de Amalia Gaiță, E-an-na, Luna Amară (vineri, 13.10.2023), iarba Fiarelor, KIDE – câștigătorul Festivalului Takt Fest din Novi – Sad, Bucium (sâmbătă, 14.10,2023), Sonatic, Delta Pe Obraz și Partizan (duminică, 15.10.2023).
Ateliere pentru copii
Peste 30 de ateliere vor fi organizate pentru copii, adulți sau seniori, abordând teme incitante. Printre ele se numără accesul la apă în condiții de siguranță, educație senzorială cu plante aromatice, alimentație sănătoasă, risipa alimentară, impactul modei fast – fashion și practici de consum sustenabil în domeniul vestimentar. Un element de noutate în ediția din acest an este că o parte dintre atelierele din cadrul festivalului sunt organizate de tineri, elevi implicați în programul educațional LA PAS: educație pentru schimbare, care și-au asumat rolul de a transmite mai departe din experiența proprie. Eco Playground Ecologos, organizat în colaborare cu Asociația Seneca, este un spațiu interactiv unde copiii pot afla totul despre Amprenta Ecologică și va fi deschis pentru joacă și învățare pe întreaga perioadă a festivalului.
Pe parcursul celor trei zile de festival participanții au acces la expoziția artistică „Connections”. Este vorba despre un demers a șapte artiști români, care expun o serie de colaje analog și digitale. Ele sunt inspirate de curentele dadaism, suprarealism, futurism și artă stradală contemporană. Totodată, publicul are acces gratuit la o selecție de filme pe teme de sustenabilitate. Toate detaliile despre programul Festivalului LA PAS se pot regăsi aici: https://la-pas.cries.ro/.