Copiii Supraviețuitorilor Holocaustului, la Muzeul de Istorie Suceava
Copiii supraviețuitorilor este genericul sub care, în acest an, Muzeul Național al Bucovinei marchează ZIUA HOLOCAUSTULUI, în memoria populației evreiești deportate forțat, în principal din Basarabia și Bucovina, la data de 9 octombrie 1941, acum 82 de ani.
Activitățile organizate în cadrul evenimentului se vor desfășura la Muzeul de Istorie Suceava, în zilele de 18 și 19 octombrie 2023, cu începere de la ora 10. Moderatorul evenimentului este profesorul Sorin Golda, președintele Comunității Evreilor din Suceava.
Incărcătură emoțională și istorica
“Este un eveniment cultural cu o mare încărcătură istorică, dar și mai mare încărcătură emoțională, organizat în colaborare cu asociația israeliană „Suceava’s children”. Dr. Lily (Weintraub) Pauker, președintele asociației, este cea căreia i se datorează tematica și cea mai mare parte din organizarea evenimentului” sun organizatorii.
Intâmplări reale, povestite chiar de către urmașii celor deportați
Și-au anunțat prezența copii ai supraviețuitorilor care, din fericire, au reușit să se întoarcă acasă. Soarta victimelor nevinovate, întâmplări reale vor fi povestite chiar de către urmașii celor deportați în lagăre.
În cadrul programului dedicat manifestării, va fi vernisată expoziția „A fost odată în Bucovina…” și va fi difuzat filmul ”Copiii supraviețuitorilor”, realizat de dr. Lily Pauker și Codruț Pânzaru.
Despre film, doamna Pauker spune că: ”Acest film este unicul care povestește despre copiii supraviețuitorilor, adică copii evrei născuți in Romania după al doilea război mondial, ai căror părinți au supraviețuit Holocaustul din Transnistria din anii ’40, iar noi am crescut în Romania comunistă a anilor ’60. Noi suntem acești copii. Noi suntem protagoniștii. Încă mai unic este faptul că regizorul acestui film este un domn tânăr, român fascinat de povestea noastră, pe care a realizat-o nu numai din punctul nostru de vedere dar și din punctul lui, a noii generații române care nu a cunoscut atât de bine subiectul. Din trecutul trist pășim spre un viitor de înțelegere comună”.
Ziua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară în anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, și a Federației Comunităților Evreiești din România.
Program Eveniment
18 octombrie 2023
Ora 10:00 – Deschiderea evenimentului, cuvânt de bun venit
Orele 10:30- 11:00 – Vizitarea expozițieiA FOST ODATĂ ÎN BUCOVINA
Orele 11:00- 12:00 – Discuții, mărturii – Soarta victimelor și a supraviețuitorilor povestită de copiii celor care, din fericire, au reușit să se întoarcă acasă
19 octombrie 2023
Ora 9:00 – Explicații în ebraică, cu referire la discuțiile/tematica din ziua precedentă
Ora 10:00 – Proiecție film COPIII SUPRAVIEȚUITORILOR