Locuri de poveste din România. Abația Cârța, unica mănăstire cisterciană din țară
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
La aproximativ o oră de mers cu mașina de la Sibiu, în localitatea Cârța, se regăsește abația Cârța, unica mănăstire cisterciană din țară. Situată între municipiile Sibiu și Făgăraș, pe malul stâng al Oltului, mănăstirea a fost fondată în anii 1205 – 1206 de regele Andrei al II-lea al Ungariei și desființată în 1474 de regele Matei Corvin, potrivit Primăriei Cârța. Abația cisterciană Cârța a deținut un rol major in istoria politică, economică și culturală a Transilvaniei medievale, cât și introducerea dar și în diseminarea artei gotice.
Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate din materiale perisabile, adică cel mai probabil din lemn, în jurul anilor 1205 – 1206. Apoi, în anii 1210 – 1215, lângă primele clădiri a fost construită o capelă mică, de piatră, numită oratoriu. Fundațiile acestei clădiri au fost descoperite în primăvara anului 1927 în cadrul cercetărilor arheologice ale lui Victor Roth. Construcția mănăstirii în sine a fost făcută cândva în anii `20 ai secolului al XIII-lea, cel târziu în jurul anului 1230.
Locuitorii din Cârța, salvați de… slănină
Călugării erau activ implicați în colonizarea regiunii, însă oamenii n-au prea avut viață fericită locuind în zonă. Turcii și mongolii au atacat de nenumărate ori mănăstirea. Una din legende spune că, într-una din dățile când au fost atacați, locuitorii Cârței au fugit în pădure și au luat cu ei boflisch (denumire săsească dată slăninii). Pentru a se apăra oamenii au tăiat copaci și au creat un fel de perete. Iar deasupra au pus bucăți de slănină, scrie kirchenburgen.org. Turcii nu s-au lăsat intimidați și au dat foc peretelui de lemn. Totul era în favoarea turcilor. Asta până când focul a aprins slănina, iar mirosul a început să ajungă la nasul turcilor. Ei consideră porcul un animal sacru, iar din acest motiv au fost dezgustați și au decis să părăsească bătălia. Cu alte cuvinte, locuitorii din Cârța au reușit să scape de turci cu ajutorul alimentului lor preferat: slănina.
Dicționar
Abație: mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei). E condusă de un abate sau o abatesă și depinde de un episcop sau direct de papă;
Cistercian: călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța.