Aceasta este cea mai proastă idee de mic dejun pentru copii. Din păcate, li se servește zilnic
Auzim peste tot că prima masă a zilei este foarte importantă și chiar așa e. Însă trebuie să avem grijă ce mâncăm, astfel încât organismul nostru să fie pregătit pentru o nouă zi și pentru a se menține sănătos. Cea mai proastă idee de mic dejun pentru copii e reprezentată de laptele cu “cereale”.
Dacă laptele ar fi combinat cu cereale propriu zise, sănătoase, cum ar fi ovăzul sau secara, totul ar fi perfect. Din păcate copiilor le sunt date de cele mai multe ori “cereale” preambalate, cu zahăr și alte ingrediente nepotrivite, iar nutriționistul Wasim Nazer spune că e total greșit. Atât la copii, cât și la adulți. Sucul de portocale este o băutură pe care mulți copii o consumă la micul dejun. Medicul Mihail Pautov a explicat de ce nici acesta nu e atât de sănătos pe cum se crede.
„Aș vrea să previn toți părinții care dau fresh de portocale copiilor lor, din rațiuni de sănătate. E cazul să vă opriți. Să scoți conținutul din portocală, să separi sucul de tot restul de fibre, e ca și cum ai sări cu parașuta fără să ai o parașută în spate. Pentru că sucul care rezultă are o concentrație de 10% zahăr. Este aceeași concentrație pe care o are Cola, Pepsi, Fanta, Sprite. Practic, la fiecare 100 ml de suc de portocale avem 10 g de zahăr. Concret, fresh-ul de portocale este efectiv Fanta cu puțină vitamina C”, a explicat medicul Mihail Pautov într-o postare pe pagina sa de Facebook. În opinia lui fresh-ul de portocale e bun, însă depinde foarte mult de activitatea pe care o are copilul. Află mai multe despre fresh-ul de portocale și când e acesta bun de aici.
Cum pot cerealele cu lapte să ducă la diabet
Un bol cu “cereale” procesate și dulci reprezintă o adevărată bombă calorică și conține foarte mult zahăr, potrivit medicului. Prezent în emisiunea „Pastila de frumusețe”, nutriționistul a ținut să atenționeze părinții cu privire la acest tip de mic dejun și a și explicat de ce e nepotrivit.
„Castronul cu lapte și cereale este bomba calorică pe care o dăm noi dimineața copiilor. Nu te duci să îi dai o țigară copilului, îi dai cereale cu lapte, lucru mai grav decât o țigară. Practic, tu îi dai copilului zahăr de la prima oră și nu e nimic bun în cerealele respective. Cam 70% din oameni consumă cereale dimineața. Degeaba scrie pe cutie că au vitamina B1, B5, acestea sunt adăugate. Cerealele pe care le mâncăm noi sunt absolut mizerabile. Practic îi dai la un copil așa ceva ca să-l înveți să fie gras, să mănânce zahăr, la două, trei ore are nevoie iar de zahăr, pentru că insulina tot urcă și coboară în corpul lui.
Cantitatea de zahăr consumată intră în corpul tău, corpul tău bagă insulină, scade repede și atunci simți nevoia să mănânci ceva. Dacă ești copil, te duci și mănânci o ciocolată, pentru că simți nevoia de zahăr și iar urcă insulina. Cu timpul, această problemă duce la diabet. Foarte mulți copii au început să aibă diabet. Înainte, nu se mânca la prima oră cereale cu lapte. Se mânca brânză, ou, ce se găsește în casă”, a explicat nutriționistul Wasim Nazer.
Cum arată un mic dejun sănătos
După ce a explicat de ce nu sunt bune cerealele din comerț cu lapte, medicul a oferit și o variantă de mic dejun sănătos. Potrivit acestuia este important ca dimineața să consumăm alimente cu grăsimi. Cum ar fi untul, oul, brânza sau cașcavalul. În cazul copiilor o felie de pâine, iaurtul grecesc și smântâna sunt alte alimente binevenite.
„Bunicii noștri consumau untură pe pâine și erau sănătoși. Aveau energie și stăteau la muncă pe câmp toată ziua. Pe vremea aceea nu erau atât de mulți oameni cu greutate mare. Și copiii erau slăbuți și mâncau unt cu gem făcut în casă, ceva normal. Nu este normal ce se consumă în ziua de azi. Nu prea vezi copii care să mănânce dimineața castraveți, ardei, roșii, brânză, ou. Și oul, când îl prăjești dimineața, prăjește-l în unt. Un mic dejun, dacă îl împărțim procentual, teoretic, noi o să mâncăm 30% dimineața, din numărul de calorii. Undeva la 35% mâncăm după-amiază, 15% gustările și mai rămâne 10% ultima masă”, a mai explicat în cadrul emisiunii, potrivit spectacola.ro, Wasim Nazer.