Consumul de droguri în rândul copiilor, la ordinea zilei, în cele mai multe familii
În trecut, consumul de droguri era deseori întâlnit în rândul copiilor care făceau parte din familii dezorganizate. În ziua de astăzi situația este diferită. Consumul de droguri în rândul copiilor este la ordinea zilei, în cele mai multe familii din România, atrag atenția cei responsabili. Acest fenomen periculos are efecte negative asupra tinerilor și poate duce chiar la deces.
Consecințele abuzului de substanțe în rândul tinerilor sunt extrem de dăunătoare. Tinerii care abuzează în mod persistent de substanțe se confruntă adesea cu o serie de probleme care le afectează viața de zi cu zi. Printre acestea sunt incluse dificultățile școlare, probleme legate de sănătate, probleme de sănătate mintală și relații precare între membrii familiei. Cei mai mulți tineri ajung chiar să fie implicați în infracțiuni și să aibă de-a face cu justiția încă de timpuriu.
Factorii familiali care au un impact puternic asupra consumului de substanțe
Copiii ai căror părinți se luptă cu probleme de sănătate mintală și dependență au mai multe șanse de a experimenta propriile provocări legate de depresie, anxietate și dependență. Cei care suferă de abuz sau au anumite traume provenite din familie sunt mai predispuși la consumul de substanțe interzise. Nouă factori familiali au un impact puternic asupra începutului consumului de droguri în rândul tinerilor:
absența părinților,
lipsa disciplinei,
țapul ispășitor,
moralitatea îndoielnică a anturajului,
decalajul de comunicare părinte-copil,
divorțul parental,
conflictele dintre mamă și tată,
destrămarea familiei și atragerea copilului de-o parte sau de alta în conflict,
diferite „ajutoare” pentru a face față stresului (pastile, alcool, mâncare etc.).
Consumul de droguri în rândul copiilor, la ordinea zilei
Copiii care cresc cu un membru al familiei care abuzează de droguri au mai multe șanse să apeleze la substanțe. Ei urmează exemplul primit și îl consideră „o adevărată evadare”. De multe ori, tinerii ar putea folosi substanțe pentru a scăpa de haosul din casa lor. Adesea, abuzul de substanțe „se desfășoară” în familii, părinții fiind conștienți și nepăsători. În zilele noastre, copiii care provin din familii sănătoase, care sunt împotriva consumului de droguri, apelează la prietenii lor și la alți tineri pentru sfaturi, luându-le exemplul. Statisticile recente arată că tinerii încep să caute astfel de substanțe ilegale în jurul vârstei de 13-14 ani. „Se pot întâmpla astfel de lucruri și trebuie să eliminăm acea sintagmă a multor părinți că “mie nu mi se poate întâmpla lucrul acesta”, “copilul meu nu consumă”, “copilul meu nu face”, “copilul meu nu drege”. Or acest lucru trebuie să dispară din mentalul părinților”, a declarat vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Eugen Ilea, în cadrul Radio România Actualități.
Cum putem preveni consumul de substanțe în rândul copiilor noștri
Mulți părinți consideră că sunt în afara oricărui pericol. Este important însă ca aceștia să conștientizeze posibilul pericol și să asigure prevenția. Deși provin din familii bune, tinerii ajung să consume substanțe la îndemnarea prietenilor sau altor persoane din jur. De multe ori părinții nici nu observă apariția problemei. „Ei au nevoie să se aglutineze cumva, să se adune într-un grup prin care să se regăsească și cu care să împartă niște valori. Acum, ce valori găsesc acolo, depinde exact ce le-am spus noi, ce le-am povestit noi, că este valoare sau nu, că e bine să facem sau nu este bine să facem”, a mai spus Eugen Ilea, în cadrul Radio România Actualități. Valorile grupului din care copiii fac parte pot dicta astfel traseul acestora în viață. „Următoarele sfaturi pentru părinți sunt benefice atunci când vine vorba de prevenirea dependenței tinerilor:
Fiți un model de urmat pentru copiii voștri,
Comunicarea este cheia! Vorbiți cu copiii despre posibilele dependențe,
Fiți atenți la posibilele semne ale consumului de substanțe,
Încercați să vă implicați,
Spuneți nu!
Nu ignorați semnele, i se poate întâmpla oricui”, scrie delcopa.gov.
Dicționar: țapul ispășitor = atunci când un copil sau o persoană este mereu acuzată de ceva ce s-a întâmplat și suportă consecințele acțiunilor care poate sunt sau nu ale ei,
aglutinare = acțiunea prin care ceva se lipește sau se împreunează, în cazul textului de față este vorba de lipirea unui grup