Doi copii premianți riscă să abandoneze școala. Părinții nu-și permit să-i trimită la liceu
Ștefan și Amalia, doi copii premianți, riscă să abandoneze școala. Părinții nu-și permit să-i trimită la liceu. Organizația Narada a lansat campania „Ajută un copil să nu-și piardă vocea!”, desfășuratăpe site-ul www.narada.ro. Vă prezentăm modul în care îi putem ajuta.
Ștefan și Amalia sunt printre premianții școlii din Sălcioara. Amândoi au un potențial extraordinar, însă traumele vieții de acasă și sărăcia îi pot împiedica să și-l atingă. Pentru ei, și pentru mulți alți copii aflați în situații asemănătoare, a fost lansată campania„Ajută un copil să nu-și piardă vocea!”. Toți cei care vor să se implice în acțiunea organizației Narada pot asculta o parte dintre mesajele audio înregistrate de copiii pentru care educația și o viață mai bună par în acest moment un vis de neatins. Ștefan trece în clasa a VII-a, Amalia trece în clasa a VIII-a și ei se gândesc deja foarte serios la viitorul lor. O fac ei pentru că nimeni altcineva nu se poate gândi pentru ei. Părinții sunt mult prea greu încercați de viață încât să se concentreze pe școala copiilor lor. Profesorii ridică și ei neputincioși din umeri.
Povestea Amaliei
Amalia este copilul ce a crescut toată viața cu durerea lipsei tatălui. Dintr-o poveste de dragoste a adolescenței, mama ei a născut-o la 16 ani. Pe vremea aceea era și ea doar un copil. A îndurat rușinea satului, însă a avut parte de părinți înțelegători. Aceștia au susținut-o și au acceptat să-i crească copilul astfel încât ea să-și poată continua școala. După liceu ea a decis să se angajeze. Era convinsă că așa ar putea să ia viața de la capăt și să lase în urmă toate cele dureroase. Amalia a crescut cu dorul de tată, însă nu s-a plâns niciodată, chiar dacă îl vedea trecând pe strada ei în fiecare zi.
Povestea lui Ștefan
Ștefan a crescut într-o familie greu încercată. Tatăl este muncitor la spații verzi, mama e casnică. El, cele două surori și părinții trăiesc într-o cameră cât o cutie de chibrituri. Ștefan este premiantul clasei, are cea mai mare medie și nu se oprește niciodată din învățat. Știe că doar cu ajutorul învățăturii va răzbi în viață. Speră că va reuși să aibă un viitor diferit de cel al părinților lui.
Anul viitor ar trebui să meargă la liceu, însă nu mai sunt bani și pentru asta. Toată familia trăiește din 2300 de lei pe lună, salariul tatălui. Ștefan își roagă mama să se angajeze și ea ca să-i poată plăti măcar abonamentul pentru transport. Altfel, va abandona școala, iar acesta e cel mai negru coșmar al lui. Însă e pregătit pentru orice. De aceea își ajută surorile mai mici, le îndeamnă să învețe, se ocupă de ele ca măcar ele să ajungă departe.
Cum îi putem ajuta
Acești doi elevi eminenți care învață în mediul rural au toate șansele să devină oameni de bază ai societății. Pentru asta e nevoie de sprijin. Cei care doresc să se implice pot intra pe www.narada.ro și pot dona. Cu numai 30 de lei pe lună, prin organizația Narada, atât Ștefan, cât și Amalia vor primi tot sprijinul necesar pentru a continua. Demersul este cu atât mai important cu cât România are cea mai mare rată de abandon școlar din Europa. 15% dintre elevi nu termină școala. Acest lucru are un impact devastator asupra vieții acestor tineri. Le sunt limitate șansele de a obține un loc de muncă bine plătit și de a-și construi o viață stabilă și independentă.
Statistici îngrijorătoare
De asemenea, rata analfabetismului funcțional clasează în continuare România la coada clasamentului european. Procentul depășește 50% dintre elevi. Aceștia nu au abilitățile necesare pentru a înțelege ce scriu și ce citesc. Problematica atrage după sine imposibilitatea de a funcționa și a se descurca în societatea modernă. Există un consilier școlar la peste 1200 de elevi. Motiv pentru care nu ar trebui să ne mire faptul că există droguri în unele instituții de învățământ din România, că există un grad mare de depresie și anxietate printre elevi sau că fenomenul de bullying a atins cote alarmante.
Narada, o speranță pentru educație
Narada a luat ființă în urmă cu mai bine de cinci ani. Atunci Andra Munteanu (co -fondatoare a organizației) a citit un studiu despre motivele abandonului școlar în rândul copiilor. Primele pe listă erau durerile de dinți și lipsa încălțărilor potrivite. Motive absurde într-o Românie europeană, dar dureros de reale în comunitățile marginalizate și vulnerabile din țară. Narada are viziunea de a construi o Românie în care fiecare copil are acces la o educație de calitate. O Românie care să-l pregătească pentru succesul în viață și în carieră. Cu o echipa multi-disciplinară de profesioniști, Narada își propune misiunea de a mobiliza comunitățile pentru a găsi soluții de transformare a sistemului educațional.