„În spațiu cu Ella”, un nou desen animat pentru copii. În plus, apar episoade noi din „Domnul Magoo”
Luna iulie aduce cu ea un serial nou la Cartoonito. Începând cu 10 iulie copiii pornesc „În spațiu cu Ella”, luând parte la aventurile tinerei ambițioase și curioase. Alături de ea sunt și Slippy, un explorator experimentat al spațiului, și Madhu, un extraterestru fascinant.
Animația aduce în prim plan nu doar divertisment de calitate, ci și o perspectivă educativă și profundă asupra lumii. Celor mici le sunt insuflate valori precum curajul, prietenia și explorarea continuă a universului înconjurător. Aceștia descoperă peisaje uimitoare din spațiu și totodată pornesc într-o călătorie emoțională trăind și ei provocările cu care se confruntă cei trei exploratori.
Aventurierii au și un ghid special în aventura lor spațială. Este vorba de Maggie, o stea strălucitoare care îi însoțește și îi călăuzește pe parcursul călătoriilor lor. „În primul sezon al acestei producții spectaculoase, gașca noastră are parte de aventuri uluitoare și autentice. Precum cursele de viteză pe inelele lui Saturn sau surfing pe supernove. Însoțiți-o pe Ella într-o călătorie interplanetară plină de mister și descoperiri. Timp în care explorăm împreună limitele universului și ne conectăm la emoțiile și învățămintele profunde oferite de acest tărâm interplanetar. În spațiu cu Ella este mai mult decât o simplă animație. Este o călătorie captivantă și inspirațională în care întâlnim personaje inedite. Și în care tinerii telespectatori vor fi încurajați să-și descopere propriile curiozități și să-și dezvolte abilitățile în explorarea lumii înconjurătoare”, transmit reprezentanții Cartoonito.
Premiera serialului are loc luni, 10 iulie, de la ora 16:30, iar apoi va fi difuzat zilnic de la aceeași oră.
„Domnul Magoo” vine cu episoade noi la Cartoon Network
Unul dintre cele mai emblematice cupluri om – patruped, Domnul Magoo și câinele său, Domnul Pisică, revin cu noi episoade ale sezonului 2. Povestea bizară a celor doi va stârni indiscutabil amuzamentul telespectatorilor de orice vârstă. Domnul Magoo este un serial plin de umor și situații comice, ce înfățișează diverse circumstanțe neașteptate, de la sfidarea gravitației și atacuri false din partea extratereștrilor, la găsirea marionetei din copilăria protagonistului. Fiecare episod relevă, astfel, o nouă aventură captivantă care prezintă o lume fascinantă și dezordonată deopotrivă.
„În noile episoade ale sezonului 2, spectatorii vor fi transportați într-o lume plină de distracție și aventură alături de această pereche inegalabilă de pe micile ecrane. Fie că se confruntă cu obstacole neașteptate sau că se angajează în situații absurde, Domnul Magoo și Domnul Pisică vor aduce râsete și bucurie în sufletele micilor telespectatori. Cu un umor contagios și cu personalități unice, acești doi eroi ne demonstrează că în lumea lor haotică există întotdeauna loc pentru buna dispoziție. Dar și pentru gesturi nobile”, transmit reprezentanții Cartoon Network.
Noile episoade vor fi difuzate începând cu 10 iulie, de la ora 9:00.