În această perioadă au loc mai multe festivaluri, care mai de care mai atractive. Două dintre ele sunt JAZZx și Smart Fest. Primul este organizat la Timișoara, în perioada 28 iunie – 2 iulie, iar celălalt are loc la Borsec, în perioada 30 iunie – 2 iulie.
Începând cu 2013, JAZZx a reușit să pună Timișoara pe harta festivalurilor și evenimentelor de jazz de importanță majoră la nivel mondial. Aducând laolaltă mai multe stiluri muzicale, evenimentul se anunță unul care va oferi o experiență unică pentru participanți. Aceștia vor putea descoperi și aprecia diversitatea și originalitatea. JAZZx se va desfășura în Piața Libertății din Timișoara, iar accesul este gratuit. Programul pentru cele cinci zile de festival arată astfel:
Miercuri 28.06
Piața Libertății
20:00 – Acetobă feat. Arcuș
21:00 – Mammal Hands
22:30 – Thundercat
Joi 29.06
Piața Libertății
20:00 – Andrei Petrache Trio
21:00 – Mörk
22:30 – BEN L’Oncle Soul
Nocturnal Jams / Cazarma U
23:45 – Psihodrom
Vineri 30.06
Piața Libertății
20:00 – VanDerCris
21:00 – Tigran Hamasyan
22:30 – Shakti
Nocturnal Jams / Cazarma U
23:45 – A-C Leonte & The Bash
Sâmbătă 1.07
Piața Libertății
20:00 – Luiza Zan Quintet
21:00 – The Comet is Coming
22:30 – Ezra Collective
Nocturnal Jams / Cazarma U
23:45 Soccer96
Dumincă 2.07
Piața Libertății
20:00 – Blue Noise
21:00 – Bilal
22:30 – Ibeyi
Până în 2 iulie la Timișoara, mai exact la Centrul de Proiecte (Strada Vasile Alecsandri nr1), se desfășoară un alt proiect interesant: Strada fără Nume. El promovează cercetarea artistică, dezvoltarea abilităților și comunitatea artistică. Prin activități de coproducție, cooperare și schimb de experiențe în domeniul muzical și literar, proiectul aduce o nouă viziune asupra artei și a spațiilor urbane. La această ediție vor fi prezenți 15 poeți români, dar și 30 de muzicieni. De asemenea, mulți artiști de la JAZZx participă și la Strada fără Nume.
Libertatea, tema din acest an a festivalului Smart Fest
La poalele munților harghiteni, în perioada 30 iunie – 2 iulie, are loc Smart Fest. Tema ediției din acest an este „Libertas”, iar cele trei zile vor fi despre suflet, artă și muzică. „Libertatea este o bucurie, este un drept și este însăși esența omenirii. Nu există nimic mai puternic, mai profund, decât libertatea. Libertatea personală, libertatea în societate. Și pentru toate avem nevoie de prima dintre ele, de la care vin toate celelalte. Libertatea conștiinței. Noi, la Smart Fest, credem în toate acestea și credem că libertatea poate fi cultivată. Vom avea muzică pentru oameni cu orizonturi largi. Concerte rock, pop, jazz, folk și sesiuni de DJ cu muzică retro. Vom avea piese de teatru, proiecții de film, conferințe și ateliere pentru a înlesni libertatea prin cunoaștere în care credem atât de mult”, transmit organizatorii.
Vineri, 30 iunie, accesul la festival se face de la ora 15:00, urmând ca de la 17:30 să se țină discursurile. Apoi, de la ora 18:00, încep evenimentele propriu – zise. Printre invitați se numără Direcția 5, Carla s Dreams, Marcel Iureș, Adrian Ciocoianu, Daniela Nane și mulți alții. Programul complet al celui mai mare festival gratuit este disponibil aici.