Haideți la ”Ora de teatru”, dacă sunteți din Timișoara
Un nou anotimp aduce noi activități, mai ales pentru timișoreni și cei din împrejurimi. Teatrul Național din Timișoara lansează o nouă ediție ”Ora de teatru”, un program gratuit de dezvoltare personală care folosește metode specifice teatrului.
E un concept inedit și atractiv pentru copii, împărțit pe trei grupe de vârstă: grupa A (6-9 ani), grupa B (10-13 ani), grupa C (14-18 ani). Și, nu în ultimul rând, există o grupă destinată adulților / părinților, grupa D (de la 19 ani în sus, fără limită de vârstă).
Prima întâlnire e programată pe 2 noiembrie, de la ora 12,00, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.
“Ora de teatru” se află la cea de-a opta ediție și a fost gândită ca o modalitate de dezvoltare personală, prin mijloace specifice teatrului. Împreună cu actorii și regizorii Teatrului Național din Timișoara, cursanții vor avea ocazia să își dezvolte abilitățile de comunicare și tehnicile de relaționare atât cu propria persoană cât și cu ceilalți. Se vor forma, așa cum am menționat, patru grupe, pe categorii de vârstă: grupa A (6-9 ani), grupa B (10-13 ani), grupa C (14-18 ani), grupa D (începând cu 19 ani).
Dacă v-am făcut curioși, trimiteți un mail la adresa tntm.office@tntimisoara.com pentru a vă înscrie. Nu uitați să menționați numele, vârsta, adresa de e-mail și numărul de telefon.