Cu trotineta prin București. Cum trăiau boierii în ultimii 200 de ani
Copiii sunt invitați în 21 iunie și 22 iunie la Muzeul Municipiului București (MMB). Acolo li se pregătește o activitate interesantă, educativă și distractivă. Concret, aceștia sunt așteptați la un atelier dinamic numit „Cu trotineta la muzeu”. Activitatea va fi susținută de Andreia Petcu, educator cultural, iar copiii vor afla, plimbându-se cu trotineta prin București, cum trăiau boierii în ultimii 200 de ani.
Călătoria cu trotineta va începe de la Muzeul Vârstelor (Casa Filipescu – Cesianu, Calea Victoriei, nr. 151). Pe lângă faptul că vor afla cum trăiau boierii în secolele XIX și XX în casele boierești, participanții vor descoperi și muzica epocii. „Vom porni apoi, pe trotinetă, pe Calea Victoriei pentru a descoperi orașul și ne vom opri la Palatul Suțu. Aici vom derula secolele înapoi pentru a realiza o călătorie în timp și spațiu prin istoria orașului București. Copiii vor completa carnetul de călătorie cu imagini minunate și informații inedite despre obiectele din patrimoniul celor două muzee și vor realiza un ceas solar”, transmit organizatorii.
Activitatea „Cu trotineta la muzeu” e programată pentru două zile: miercuri, 21 iunie, orele 10:00 – 12:00, și joi, 22 iunie, orele 10:00 – 12:00. Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între nouă și 12 ani, iar numărul maxim de participanți este de 15 copii / atelier. Înscrierile se fac de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 15:00, în limita locurilor disponibile, la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro. Participarea se face numai pe bază de înscriere, iar taxa de participare este de 20 lei / copil / atelier. „Copiii vor avea nevoie de trotinete, pălărie / șapcă, o sticlă cu apă și voie bună”, mai transmit organizatorii.
Despre Muzeul Municipiului București
Muzeul Municipiului București are în componența sa 12 muzee și case memoriale. Acesta s-a afirmat ca fiind un centru informațional, cultural și educațional, un centru activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale bucureștene, precum și pentru mediul academic și științific.