Copiii si tinerii, invitați să descopere poezia. De ce avem nevoie de poezie în viețile noastre
Teatrul Național din Timișoara promovează poezia. Știm că avem nevoie de poezie în viețile noastre. Poezia ne împlinește, ne deschide, ne face să iubim. Dincolo de toate, fundamentală în orice perioadă a istoriei, a fost dragostea. Și rămâne. S-au scris texte și versuri dintotdeauna. Oamenii au iubit, s-au iubit. A fost vorba, mereu, de o relație de Doi. Copiii și tinerii, invitați să descopere poezia într-un spectacol inedit.
Marți, 30 mai, Teatrul Național din Timișoara pune în scenă, în Sala Mare, de la ora 19:00, spectacolul „Despre dragoste, cu dragoste”. Este vorba despre o producție de lirică românească regizată de Ada Lupu Hausvater. Evenimentul reprezintă o ocazie numai bună pentru părinți, care au ocazia să descopere poezia alături de copiii lor. Spectacolul se adresează celor cu vârste de peste 12 ani, iar pe scenă vor fi rostite cele mai frumoase poezii. „Despre dragoste, cu dragoste” este, înainte de toate, o întâlnire, un moment de bucurie și de pace, o emoție benefică pentru sănătatea sufletului fiecărui om.
Din distribuție fac parte actorii Ion Rizea, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Bogdan Spiridon, Mirela Puia, Paula Maria Frunzetti, Ana Maria Cojocaru, Cristian Szekereș, Andrei Chifu, Matei Chioariu, Cătălin Ursu, Cristina König, Flavia Giurgiu, Mălina Petre,Ana Maria Pandele Andone , Roberta Popa, Iuliana Crăescu și Alecu Reus. Biletele se pot achiziționa on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (strada Mărășești nr. 2), iar copiii beneficiază de o reducere de 75% din prețul întreg.
Ce spectacole mai puteți vedea luna aceasta la Teatrul Național din Timișoara
Spectacolul „Despre dragoste, cu dragoste” nu e singurul spectacol cu care instituția își așteaptă publicul. Din programul lunii mai al Teatrului Național din Timișoara mai fac parte următoarele spectacole:
Cercurile încrederii – joi, 25 mai, ora 19:00 (Sala Studio „UTU Strugari”)
Cele trei gratii – vineri, 26 mai, ora 19:00 (Sala 2)
Anna Karenina – duminică, 28 mai, ora 18:00 (Sala Mara)
Aeroport – miercuri, 31 mai, ora 19:00 (Studio „UTU Strugari”)